Petru

Sfântul Apostol Petru, numit de Biserică întâiul dintre apostoli, a fost pescar din Galileea, ucenic al lui Hristos și martor al Învierii Lui. A propovăduit Evanghelia iudeilor și neamurilor, a lăsat două epistole sobornicești și, după tradiție, a primit moarte de martir la Roma, în vremea lui Nero. Biserica îl pomenește împreună cu Sfântul Apostol Pavel la 29 iunie, ca pe doi stâlpi ai credinței.

Chemarea

Se numea Simon și era fiul lui Iona, din Betsaida Galileii, frate al Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Trăia din pescuit pe lacul Ghenizaret și a locuit mai târziu la Capernaum, unde Domnul i-⁠a vindecat soacra. Domnul i-⁠a dat numele Chifa, care în aramaică înseamnă „piatră”, în greacă Petru. Chemat să fie pescar de oameni, el și-⁠a lăsat mrejele și L-⁠a urmat. Sinaxarul grec îl descrie ca pe un om pătimaș, grăbit în gesturi, iar Domnul l-⁠a luat, cu Iacob și Ioan, la Schimbarea la Față și la învierea fiicei lui Iair.

Când Hristos i-⁠a întrebat pe ucenici cine este El, Petru a mărturisit: „Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu.” Părinții Bisericii văd în această mărturisire piatra pe care Domnul Și-⁠a zidit Biserica. Pe mare, Petru a pășit pe ape spre Învățător și a început să se scufunde din puțină credință.

Lepădarea și iertarea

În noaptea în care Domnul a fost prins, Petru, care se lăudase că nu-⁠L va tăgădui, s-⁠a lepădat de El de trei ori în curtea arhiereului Caiafa, de teama iudeilor. La cântatul cocoșului a plâns amar și, după multe lacrimi, a primit iertare deplină. După Înviere, pe malul mării Tiberiadei, Hristos l-⁠a întrebat de trei ori dacă Îl iubește și i-⁠a încredințat din nou turma Sa: „Paște oile Mele.”

Propovăduirea

La Cincizecime, Petru a vorbit mulțimii adunate la Ierusalim și în ziua aceea s-⁠au botezat aproape trei mii de oameni. Prin el s-⁠a vindecat un olog la poarta templului. A fost închis, iar un înger l-⁠a scos din temniță. După descoperirea de la Iope, l-⁠a botezat pe sutașul Corneliu și a deschis astfel neamurilor intrarea în Biserică. A luat parte la Sinodul apostolilor de la Ierusalim.

Potrivit sinaxarului, după Înălțare a propovăduit în Iudeea, la Antiohia, în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia. Ajuns la Roma, a pătimit în vremea lui Nero. Îi sunt atribuite două epistole sobornicești, iar Evanghelia după Marcu este socotită de tradiție a se sprijini pe predica lui.

Mucenicia

După tradiție, Sfântul Petru a murit la Roma în vremea lui Nero, între anii 64 și 68 (izvoarele dau 64, 66 sau 67). Faptele lui Petru, scriere din veacul al II-⁠lea, spun că, socotindu-⁠se nevrednic să moară ca Domnul, a cerut să fie răstignit cu capul în jos. Tradiția așază mormântul lui pe colina Vaticanului, unde s-⁠a ridicat mai târziu o bazilică. Sinaxarul grec arată că amănuntele nu sunt pe deplin întărite de izvoare istorice.

Cinstirea

Biserica îl prăznuiește la 29 iunie, împreună cu Sfântul Pavel. Sinaxarul grec notează că lanțurile lui sunt păstrate în bazilica San Pietro in Vincoli din Roma, capul în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, iar părți din moaște în mănăstirile Iviron și Sfântul Pantelimon din Muntele Athos. În tradiția românească numele lui apare în forma populară Sânpetru.