Pavel

Sfântul Apostol Pavel, numit Apostolul neamurilor, a fost la început un aprig prigonitor al creștinilor și a devenit cel mai mare misionar al Bisericii primare. A trăit în secolul I, a întemeiat Biserici în Asia Mică, Macedonia și Grecia și a lăsat paisprezece epistole care fac parte din Noul Testament. Biserica îl cinstește, împreună cu Sfântul Apostol Petru, ca pe unul dintre cei doi stâlpi ai credinței.

De la Saul la Pavel

S-⁠a născut la Tars, în Cilicia, din neamul lui Israel, din seminția lui Veniamin, și purta numele de Saul. Era fariseu, avea cetățenie romană din naștere și a învățat Legea la Ierusalim, la picioarele lui Gamaliel. Știa și meșteșugul facerii corturilor, cu care avea să se întrețină în călătoriile sale.

Plin de râvnă pentru Lege, a fost de față la uciderea cu pietre a Sfântului Arhidiacon Ștefan și a pornit să-⁠i prigonească pe ucenicii lui Hristos. Pe drumul spre Damasc, o lumină din cer l-⁠a învăluit, iar el a căzut la pământ și a auzit glasul Domnului: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”. A rămas orb trei zile, până când Anania, ucenicul Domnului, și-⁠a pus mâinile peste el și l-⁠a botezat. De atunci a început să vestească în sinagogi pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Începuturile misiunii

După ce a trăit un timp în Arabia și la Damasc, a mers la Ierusalim, unde Barnaba l-⁠a adus înaintea apostolilor. A propovăduit apoi în Tars și la Antiohia, de unde Biserica de acolo l-⁠a trimis, împreună cu Barnaba, în prima lui călătorie misionară, prin Cipru și Asia Mică. La Listra a vindecat un olog, iar mulțimea a vrut să-⁠l închine ca pe un zeu; apoi a fost bătut cu pietre și lăsat ca mort.

La Sinodul apostolilor de la Ierusalim, din jurul anului 50, Pavel a susținut că neamurile care vin la credință nu sunt obligate să țină Legea lui Moise. Hotărârea apostolilor a fost aceea pe care el o propovăduise.

Călătoriile și epistolele

În a doua și a treia călătorie, însoțit de Sila, Timotei, Luca și alții, Pavel a întemeiat sau a întărit Bisericile din Filipi, Tesalonic, Berea, Corint, Efes și Galatia. La Atena a vorbit în Areopag despre „Dumnezeul cel necunoscut”. La Corint a rămas un an și jumătate, iar la Efes aproape trei ani.

Vreme de ani a îndurat bătăi, temnițe, naufragii și primejdii fără număr, pe care le amintește el însuși în a doua epistolă către Corinteni. A lăsat paisprezece epistole: către Romani, două către Corinteni, către Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, două către Tesaloniceni, două către Timotei, către Tit, Filimon și Evrei. Ele sunt temelia învățăturii despre har, credință, Biserică și iubire. Pavel l-⁠a lăsat pe Tit episcop în Creta și pe Timotei la Efes.

Arestarea și mucenicia

În jurul anului 57 a fost arestat la Ierusalim, apoi a stat doi ani în temniță la Cezareea. Ca cetățean roman a cerut să fie judecat de împărat și a fost trimis pe mare la Roma. O furtună și un naufragiu l-⁠au oprit pe insula Malta, unde nu a fost vătămat de mușcătura unei vipere. La Roma a trăit doi ani într-⁠o locuință închiriată, păzit de un ostaș, și propovăduia fără opreliște.

Potrivit tradiției, a fost eliberat, a mai propovăduit și a fost arestat din nou în vremea prigoanei lui Nero. Fiind cetățean roman, a primit cununa muceniciei prin tăierea capului la Roma, undeva între anii 64 și 67, iar trupul i-⁠a fost îngropat pe drumul Ostiei. Apostolul Petru a pătimit în aceeași vreme, prin răstignire; sinaxarul trece pe seama tradiției amănuntele acestor două morți, care nu sunt întărite de izvoare istorice.

Cinstirea

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Pavel la 29 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Petru, iar a doua zi se prăznuiește Soborul celor doisprezece apostoli. Sinaxarul grec îl numește întemeietorul Bisericii Greciei, fiindcă a propovăduit la Filipi, Tesalonic, Berea, Atena și Corint.

Moaștele lui sunt cinstite la Roma: capul se păstrează în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, iar o parte a moaștelor în bazilica Sfântul Pavel din afara zidurilor. Un fragment se află la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos.