Ioan de la Ilomantsi

Sfântul Ioan de la Ilomantsi, numit în Biserica Ortodoxă și Ioan din Sonkajanranta, a fost un învățător și misionar ortodox din Karelia finlandeză, ucis în 1918, în timpul războiului civil din Finlanda, de către gărzile albe. S-⁠a născut la 13 iulie 1884 și a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 2018, la o sută de ani după moartea lui, ca sfânt mucenic și mărturisitor. Este pomenit la 8 martie.

Familia și tinerețea

Pe numele său finlandez Johannes Vasilinpoika Karhapää (în rusă Ivan Vasilievici Karhapea), s-⁠a născut în satul Sonkajanranta, aparținând comunei Ilomantsi, în Karelia de Nord, pe atunci parte a Marelui Ducat al Finlandei din Imperiul Rus. Părinții lui se numeau Vasile și Anastasia. A avut doi frați vitregi, Feodor și Ilie, și un frate mai mic, Iacov. S-⁠a căsătorit cu Ecaterina Timola, cu care a avut doi fii, Serghei, mort în pruncie, și Alexei. Soția a murit în 1910, iar el s-⁠a căsătorit a doua oară cu Ana, născută Palviainen.

Încă din copilărie a avut o credință ortodoxă puternică și a luat parte la activitatea asociației de tineret a Frăției Sfinților Serghie și German de Valaam. La începutul secolului, Societatea Evanghelică din Sortavala pornise o campanie înfocată pentru trecerea ortodocșilor la luteranism, iar ca răspuns a fost întemeiată în 1907, la Olonets, Frăția Kareliană, din inițiativa ieromonahului Ciprian, viitor episcop vicar. Frăția a deschis repede zeci de școli în limba rusă în Karelia și a tipărit material de învățătură pentru ele. Școlile au câștigat popularitate, în parte datorită avantajelor sociale oferite elevilor. Scopul inițial al frăției fusese misiunea lăuntrică, dar sub guvernatorul general Franz Albert Seyn, între 1909 și 1917, frăția a fost folosită pentru rusificarea Kareliei.

Lucrarea de luminare a poporului

Îngrijorat de mișcarea misionară luterană din ținutul lui, Ioan i-⁠a scris în 1906 arhiepiscopului Serghie al Finlandei (viitorul patriarh al Moscovei), cerând ajutor pentru apărarea Ortodoxiei și o școală la Sonkajanranta. În urma acestei inițiative, la Sonkajanranta a luat ființă o asociație ortodoxă, ca parte a Frăției Sfinților Serghie și German, iar arhiepiscopul a binecuvântat-⁠o să deschidă o școală bisericească împreună cu Frăția Kareliană. Școala, cu limba finlandeză ca limbă de predare, a fost zidită în anul următor și în 1911 avea patru clase. Elevii săraci și cei de departe puteau locui și mânca acolo, iar clădirea era folosită și pentru lecții, adunări și sărbători ale adulților.

Ca slujitor al Frăției Serghie și German, Ioan a fost și catehet la Ilomantsi: umbla împreună cu ieromonahul Isaachie de la mănăstirea Valaam, vindea cărți și tipărituri ortodoxe și ținea adunări creștine. În 1914, consistoriul duhovnicesc din Vyborg, deși el era autodidact, l-⁠a numit învățător de religie pentru întreaga provincie Kuopio, cu salariu de la Marele Ducat. Activitatea lui a fost cea mai întinsă de la începutul Primului Război Mondial. Totodată i se făceau tot mai mulți dușmani, iar unii l-⁠au numit slugă a regimului țarist și chiar spion al poliției țariste. După moartea episcopului Ciprian în 1914, Frăția Kareliană a slăbit, dar în anul următor un negustor din Sankt Petersburg a dăruit zece mii de ruble școlii și zidirii unei biserici alături. Biserica, cu hramul Sfintei proorocițe Ana, a fost sfințită în toamna lui 1915, după planurile monahului Ghenadie de la Valaam, și a rămas în grija Frăției.

Calomnii și părăsire

Rolul lui în școală și în biserică a fost mare și pentru osârdia lui a primit mai multe distincții. Dar, încă din 1910, ziarul „Perä-⁠Pohjolainen” sugerase că el și tatăl lui susțin politica antifinlandeză a Rusiei, numindu-⁠i „finlandezi nenorociți”. Mulți dintre fenomani vedeau în el un răspânditor al „credinței rusești”, și îl ura în special pentru că în 1912 îl primise în casă pe guvernatorul Seyn, care îl sfătuise să ceară fonduri de la stat pentru un drum până la școală. După Revoluția rusă din 1917, atacurile s-⁠au înăsprit: ziarele fenomane îl numeau „una dintre puterile întunecate ale Kareliei de Nord”, îl acuzau că seamănă ură și vrajbă, că impune rusificarea, că se crede mucenic, că râde de credință și că înșală oamenii simpli. Același lucru se spunea despre tatăl și fratele lui. Ioan nu a răspuns la aceste învinuiri. Profesorul de istorie bisericească Kauko Pirinen a socotit criticile nedrepte, fiindcă singurul lui îndemn era convingerea lui religioasă adâncă.

În cele din urmă, a început să fie contestat și de ortodocși: înainte de Paștile lui 1917, o adunare a parohiei din Ilomantsi a condamnat școala din Sonkajanranta ca o apăsare străină amestecată cu religia și a cerut ca el să fie scos din funcții și din consiliul parohial. În toamna lui 1917 a pierdut și sprijinul arhiepiscopului Serafim și a fost concediat ca învățător, iar în școală a fost pus un învățător naționalist înfocat. Rămas fără sprijin, a ajuns practic în afara legii în tulburările războiului civil.

Arestarea și mucenicia

În martie 1918, Ioan și fratele său Iacov au fost chemați la încorporarea în garda albă la școala din Tuupovaara. Acolo au fost arestați în urma unei denunțări. Dovada acuzării era o mică icoană găsită în buzunarul hainei lui Ioan, pe care o folosea la ore. A fost lăsat să meargă acasă să-⁠și ia rămas bun de la familie, apoi dus sub pază armată la Joensuu. La un popas, i-⁠a spus gazdei că zilele lui sunt numărate. La Joensuu, el și fratele au fost închiși în pivnița primăriei, împreună cu alți prizonieri, mai ales din gărzile roșii și prizonieri ruși.

Ioan a fost dus în cartierul Siilainen din Joensuu, unde a fost împușcat. În acea vreme execuțiile se făceau la întâmplare, fără judecată, de călăi adesea beți. Cei sortiți au fost puși la rând, iar cinci trăgători au tras o salvă. Se spune că Ioan nu a murit pe loc și a fost nevoie de a doua salvă. Data morții este incertă: cartea victimelor războiului din Finlanda o dă 7 martie, iar pe piatra de mormânt apare 8 august. Alte date arată că ar fi fost executat peste vreo trei săptămâni, pe la Paști, sau chiar la 14 aprilie, odată cu o sută de ruși prizonieri.

Soția lui a izbutit să capete trupul abia după luni de zile și l-⁠a recunoscut după dungile ciorapilor de lână. A fost îngropat la cimitirul Kokonniemi din Ilomantsi, în prezența unei mulțimi, între care și ortodocși și luterani. Calomniile au continuat și după moarte, iar piatra de mormânt a fost aruncată de două ori în lacul din apropiere, până când a fost turnată în beton. În 1958, un bătrân, îmbrăcat într-⁠o manta groasă, a venit la fratele Iacov și i-⁠a mărturisit că a fost unul dintre călăii lui Ioan. Chinuit de conștiință, bătrânul bolnav a stat de vorbă cu Iacov, care l-⁠a lăsat să înnopteze la el.

Canonizarea și cinstirea

Numele lui a fost propus când Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Finlandei a căutat finlandezi vrednici de canonizare. În martie 2016, sinodul a propus canonizarea lui Ioan Karhapää și a schimaegumenului Ioan de la Valaam. La 29 noiembrie 2018, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a înscris cele două nume în Hagiologhionul Bisericii Ortodoxe. Canonizarea liturgică a avut loc la 12-13 iulie 2019, în biserica Sfintei Ana din Sonkajanranta. Numele a fost mai întâi Ioan de la Ilomantsi, apoi precizat ca Ioan din Sonkajanranta. Ziua lui de pomenire este 8 martie. În 2008, televiziunea finlandeză Yle a difuzat un film documentar despre el, „Înălțarea și căderea unui om ortodox”. Școala din Sonkajanranta a ars în anii 1950, iar biserica Sfintei Ana este azi una dintre bisericile parohiei ortodoxe din Joensuu.