Sari la conținut

Sfântul Cuvios

Ioan Savaitul

Monah la Lavra Sfântului Sava

Cuvios monah de la Lavra Sfântului Sava din Palestina.

Prăznuire
20 martiestil vechi 2 aprilie
Epoca
secolul VIII

Viața

Sfântul Cuvios Ioan Savaitul este pomenit împreună cu cuvioșii Serghie, Patriciu și alții, uciși în mănăstirea Sfântului Sava. În veacul al VIII-⁠lea împrejurimile Ierusalimului erau adesea atacate de sarazini. Mănăstirea Sfântului Haritón fusese dărâmată și pustiită. De două ori sarazinii încercaseră să prade Lavra Cuviosului Sava cel Sfințit, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu a păzit-⁠o. Monahii lavrei s-⁠ar fi putut adăposti la Ierusalim, dar au hotărât să nu părăsească locul unde se mântuiseră mulți ani.

La sfârșitul Postului Mare, în săptămâna dinaintea Duminicii Floriilor, la 13 martie, sarazinii au dat buzna în mănăstire și au cerut toate odoarele. Aflând de la monahi că nu este în mănăstire decât puțină hrană și haine vechi, au început să tragă cu arcurile în viețuitori. Treisprezece oameni au fost uciși, mulți răniți, iar chiliile ardeau. Sarazinii voiau să dea foc și bisericii, dar, văzând în depărtare multă lume, au socotit că sunt oștiri trimise de la Ierusalim și s-⁠au grăbit să plece, luând puținul pe care îl jefuiseră. După fuga dușmanului, părintele Toma, iscusit doctor, a început să dea ajutor celor rămași în viață.

În Joia Mare, la 20 martie, sarazinii au atacat Lavra iarăși, mai mulți, și au început să nimicească monahii. Cei rămași în viață au fost mânați în biserică, ca să afle prin chinuri unde sunt ascunse comorile. Mănăstirea a fost înconjurată, ca nimeni să nu poată scăpa. Barbarii l-⁠au prins pe Sfântul Ioan, monah încă foarte tânăr, care îngrijea de călători. L-⁠au chinuit cu cruzime, i-⁠au tăiat vinele picioarelor și ale mâinilor și l-⁠au târât de picioare pe pietre, în josul muntelui, jupuindu-⁠i spatele. Păzitorul vaselor bisericești, Cuviosul Serghie, a ascuns odoarele sfinte și a încercat să fugă, dar a fost prins și decapitat. Câțiva monahi au izbutit să se ascundă într-⁠o peșteră afară din mănăstire, dar un străjer de pe munte i-⁠a văzut și a poruncit tuturor să iasă. În peșteră Cuviosul Patriciu a spus în șoaptă frățiilor: „Nu vă temeți, ies eu singur pentru voi și voi muri, iar voi stați și tăceți”. Sarazinul l-⁠a întrebat dacă mai este cineva în peșteră și el a răspuns că a fost singur. L-⁠au dus în biserica Lavrei, unde cei rămași în viață își așteptau soarta. Sarazinii au cerut de la ei o răscumpărare de patru mii de monede de aur și vasele sfinte. Monahii nu puteau da atâta. Atunci au fost mutați în peștera Sfântului Sava, din ograda mănăstirii, iar în fața intrării au aprins un foc, în care aruncau gunoi de grajd, ca cei închiși să se înăbușe de fumul otrăvitor. În peșteră au pierit optsprezece oameni, între ei și cuvioșii Ioan și Patriciu. Pe cei rămași în viață sarazinii i-⁠au chinuit mai departe, dar, neizbutind nimic, au părăsit mănăstirea.

Târziu în noaptea Vinerii Mari, monahii ascunși în munți s-⁠au întors în Lavră, au dus trupurile cuvioșilor părinți uciși în biserică și i-⁠au îngropat acolo cu întristare. Barbarii care jefuiseră Lavra au fost pedepsiți de Dumnezeu: au fost loviți de o boală năprasnică și au pierit toți, iar trupurile lor au fost prada fiarelor sălbatice. Biserica îl pomenește la 2 aprilie, după stilul nou.

Prăznuiți în aceeași zi 20 martie