Iosia din Roma

Sfântul Mucenic Iosia din Roma a fost fiul cel mai mic al Sfintei Mucenițe Fotina, Samarineanca, și a pătimit în vremea împăratului Nero. Biserica îl pomenește la 2 aprilie (stil nou), împreună cu mama lui și cu ceilalți mucenici ai acestei familii.

Fotina este, după tradiție, femeia samarineancă cu care Mântuitorul a vorbit la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 5-42). În vremea lui Nero (54-68), împărat cu o cruzime fără seamăn față de creștini, ea trăia la Cartagina împreună cu fiul ei mai mic, Iosia, și propovăduia acolo Evanghelia fără teamă. Fiul cel mare, Victor, a luptat vitejește în armatele romane împotriva barbarilor și, pentru meritele sale, a fost numit comandant al orașului Atalia din Asia Mică.

Dregătorul Ataliei, Sebastian, i-⁠a spus lui Victor că știe sigur că el, mama și fratele lui sunt urmașii învățăturii lui Hristos, și i-⁠a sfătuit prietenește să se supună voii împăratului. Victor i-⁠a răspuns că vrea să fie el însuși propovăduitor al creștinismului, ca mama și fratele lui. Atunci Sebastian a simțit o durere ascuțită în ochi, s-⁠a schimbat la față și a rămas mut. Trei zile a stat orb și fără glas. A patra zi a spus tare că numai credința creștinilor este adevărată și că îl cheamă Hristos. Curând s-⁠a botezat și a văzut îndată, iar slujitorii lui, martori ai minunii, s-⁠au botezat după pilda stăpânului.

Vestea a ajuns la Nero, care a poruncit să fie aduși creștinii la judecată la Roma. Domnul Însuși s-⁠a arătat mărturisitorilor și le-⁠a spus că va fi cu ei. Lui Victor i-⁠a dat numele Fotin, „cel luminos”, pentru că mulți luminați de el se vor întoarce la Domnul. Fotina, înștiințată de Mântuitorul asupra patimilor viitoare, a plecat din Cartagina la Roma, împreună cu câțiva creștini, și s-⁠a alăturat mărturisitorilor.

La Roma, împăratul i-⁠a întrebat dacă într-⁠adevăr cred în Hristos, iar ei au refuzat cu hotărâre să se lepede de Mântuitorul. Nero a poruncit să li se zdrobească mâinile pe nicovală, dar sfinții nu au simțit durere, iar mâinile Fotinei au rămas întregi. Pe Sebastian, Fotin și Iosia i-⁠a pus să fie orbiți și închiși în temniță, iar pe Fotina, cu cele cinci surori ale ei, Anatolia, Foto, Fotida, Parascheva și Chiriachia, a trimis-⁠o în palat, sub paza fiicei lui Nero, Domnina. Fotina a adus-⁠o la Hristos pe Domnina și pe toate roabele ei, care au primit Sfântul Botez, precum și pe un vrăjitor ce adusese o băutură otrăvită.

După trei ani, Nero a trimis după unul din slujitorii închiși în temniță. Trimișii au povestit că Sebastian, Fotin și Iosia, orbiți, erau pe deplin sănătoși, că oameni veneau mereu să le asculte propovăduirea și că temnița se făcuse un loc luminos și mirosind a bună mireasmă, în care se slăvea Dumnezeu. Nero a poruncit să fie răstigniți cu capul în jos și bătuți trei zile cu curele. Slujitorii trimiși să vadă dacă mai trăiesc au orbit, dar un înger al Domnului i-⁠a eliberat și i-⁠a vindecat pe mucenici, iar sfinții, milostivindu-⁠se, le-⁠au întors vederea slujitorilor, care au crezut în Hristos și s-⁠au botezat.

Furios, Nero a poruncit să i se jupoaie pielea Fotinei și s-⁠o arunce într-⁠o fântână. Mucenicilor Sebastian, Fotin și Iosia li s-⁠au tăiat gambele, au fost aruncați câinilor și apoi jupuiți. Surorile Fotinei au suferit și ele chinuri cumplite. Pe Fotida au legat-⁠o de vârfurile a doi copaci plecați, care, îndreptându-⁠se, au sfâșiat-⁠o, iar pe celelalte le-⁠au decapitat. Fotina a fost scoasă din fântână și ținută douăzeci de zile în temniță, apoi Nero a întrebat-⁠o dacă acum se supune. Ea l-⁠a batjocorit și a refuzat să aducă jertfe idolilor, iar împăratul a poruncit s-⁠o arunce iar în fântână, unde și-⁠a dat sufletul Domnului, în jurul anului 66.