Lazăr al Milanului

Sfântul Lazăr al Milanului a fost arhiepiscop al Milanului între 438 și 449. Este cinstit ca sfânt de Biserica Catolică și, după un izvor, și de Biserica Ortodoxă; un alt izvor spune doar Biserica Catolică. A murit la 14 martie 449.

Se cunosc puține despre viața și păstorirea lui. Se spune că avea o înfățișare aspră și că probabil a învățat la Milano. După exemplul papei Leon cel Mare, poate că a luat măsuri și împotriva maniheilor. Catalogul arhiepiscopilor Milanului îl așază între Glicherie, mort la 15 septembrie 440, și Evsevie, atestat din vara lui 451, îi dă unsprezece ani de păstorire și spune că a fost înmormântat la 14 martie în biserica Sfântului Nazarie. După tradiție, păstorirea lui se așază în anii 438-449, deși un izvor vorbește despre 440 până la moarte.

Unul dintre „Carmina” ale lui Felix Ennodius, scrisă înainte de 521, îi este închinat. În el, episcopul milanez este lăudat pentru seriozitatea cu care înfrâna, chiar și numai cu o privire, îndrăzneala celor răi, cu toate că știa să dea și vreme celor ce se străduiau să se pocăiască. După o tradiție amintită de Baldassarre Oltrocchi, Lazăr a rânduit litanii deosebite ca să țină departe de Milano năvălirile barbarilor. O tradiție târzie, fără temei istoric, îl leagă de familia milaneză Beccardi.

A fost îngropat în biserica Sfinților Nazarie și Celsiu din Milano. Izvoarele nu se potrivesc asupra zilei pomenirii: după unul, ziua morții, 14 martie; după altul, praznicul a fost mutat la 11 februarie, din pricina Postului Mare.