Teognost al Moscovei

Sfântul Teognost a fost mitropolit al Kievului și al întregii Rusii, grec de neam, urmaș al Sfântului Mitropolit Petru, din 1328 până la adormirea sa, la 11 martie 1353, la Moscova. Păstorirea lui a coincis cu domnia marilor cneji Ioan Calita și Simeon Mândrul. Este cinstit ca sfânt de toată Biserica Rusă. Se pomenește la 14 martie.

Începuturile

Despre naștere și tinerețe nu s-⁠au păstrat știri; se socotește că era din Constantinopol. Sfințit de patriarhul Isaia în 1328, a sosit în Rusia în același an. Îndată după sosire a vizitat eparhiile rusești, care, la cererea cneajilor din Halici și Lituania, fuseseră despărțite în mitropolii deosebite (mitropolia Haliciului și mitropolia Lituaniei). A câștigat din vreme sprijinul patriarhului pentru refacerea unei singure mitropolii a întregii Rusii și în mai 1328 a adunat în Volînia un sobor al episcopilor mitropoliei desființate și, cu ei, l-⁠a sfințit pe Atanasie, episcop de Vladimir-⁠Volînsk, și pe Teodor, episcop al Haliciului. Apoi a mers la Moscova, pe care a ales-⁠o scaun statornic.

Moscova și ctitoriile

Din primele zile la Moscova s-⁠a îngrijit de înfățișarea orașului, îndemnându-⁠l și pe marele cneaz. A încheiat zidirea catedralei Adormirii Maicii Domnului, începută de înaintașul lui, Petru. În 1329 s-⁠au ridicat două biserici de piatră, a Sfântului Apostol Petru și a Sfântului Ioan Scărarul, cea din urmă de tipul „care e sub clopote”. La 20 septembrie 1333 s-⁠a sfințit noua catedrală a Arhanghelului, zidită de Ioan Calita din făgăduință, în mulțumire pentru izbăvirea Rusiei de foametea provocată de secara care nu dăduse boabe. În 1330 a luat parte la întemeierea primei mănăstiri a marelui cneaz, Spasso-⁠Preobrajenski, binecuvântând mutarea unei părți din monahii de la mănăstirea Danilov la Kremlin, sub un arhimandrit, Ioan, căruia Teognost i-⁠a dat prima arhimandrie din Moscova. Prin stăruința lui, în iulie 1333 moaștele mitropolitului Petru au fost proslăvite și el a fost numărat între sfinți (după unele izvoare, în 1339). În 1339-1340 s-⁠a scris la Moscova Evanghelia de la Siia, azi în Biblioteca Academiei Ruse de Științe.

Păstorirea și strădaniile pentru unitate

Ca să întărească unitatea Bisericii, a străbătut mitropolia și a mers chiar la Constantinopol; a hirotonit episcopi, între ei pe Trifon al Luțkului (1331) și pe Pavel al Cernigovului (1332). A reușit să închidă mitropolia Lituaniei, deschisă pentru un timp, și mitropolia Haliciului, redeschisă în 1337-1338 și existentă până în 1347. A fost de partea cneazului Moscovei, înlesnind planurile lui; în 1329, de pildă, a pus sub afurisenie pe pskovieni, care primiseră pe cneazul căzut în dizgrație al Tverului, Alexandru Mihailovici; cneazul a părăsit Pskovul și a mers în Lituania, și afurisenia a fost ridicată. A fost primul care a izbutit să-⁠i supună cu totul pe novgorodeni, deși nu au lipsit plângerile către Constantinopol: în 1331 l-⁠a pus arhiepiscop al Novgorodului pe candidatul său, Vasile Calica, în locul unui Arsenie ales de episcopii din Halici-⁠Volînia; a mijlocit în 1336 pacea dintre Ioan Calita și Novgorod, de care cneazul a primit tributul cuvenit.

La Hoardă

A mers de două ori în Hoarda de Aur, în 1332 și în 1342. A doua oară, în vremea lui Simeon Mândrul, a avut mari necazuri: cineva i-⁠a spus hanului Djanibek că mitropolitul strânge mari venituri de la cler și are mulți bani, iar hanul a cerut plată de la tot clerul. După povestirea sârbă, mitropolitul i-⁠a răspuns că Hristos Dumnezeu și-⁠a răscumpărat Biserica de la păgâni cu scumpul Său Sânge, de ce ar plăti tribut păgânilor? A răbdat în Hoardă tot felul de chinuri, a dăruit până la 600 de ruble unor oameni cu putere și a stăruit ca hanul să întărească Bisericii, printr-⁠un nou iarlic, toate privilegiile de mai înainte. A izbutit să salveze toate odoarele bisericilor rusești și și-⁠a dat toată averea. După un incendiu mare la Moscova, a început să refacă bisericile.

Sfârșitul și cinstirea

Când simțea că i se apropie sfârșitul, a stăruit ca urmaș să nu fie pus decât cel care a trecut printr-⁠o lungă ucenicie monahală, și l-⁠a recomandat pe Alexie, episcopul Vladimirului. A murit la 11 martie 1353, de ciumă, și a fost îngropat în altarul catedralei Adormirii din Kremlin. Moaștele i-⁠au fost aflate nestricate în 1471, dar se odihnesc sub pământ. Cinstirea locală a fost rânduită în veacul al XIX-⁠lea, iar azi este sfânt al întregii Biserici.