Limniu

Cuviosul Limniu (Limneu) a fost sihastru sirian în veacurile al IV-⁠lea și al V-⁠lea. Teodoret al Cirului, care l-⁠a cunoscut personal, povestește despre el în capitolul al douăzeci și doilea din Istoria iubitorilor de Dumnezeu. Pomenirea lui se săvârșește în aceeași zi cu a lui Talasie, la 22 februarie.

Fiind tânăr, a ales viața monahală și a venit la Talasie, care locuia pe un deal numit Tillima, unde i-⁠a devenit ucenic. Și-⁠a pus în rânduială să tacă mereu și a trăit mult timp fără să vorbească cu nimeni despre nimic. A stat mult cu Talasie și a învățat multe de la el, iar apoi a trecut ca ucenic la Maron. A ajuns la Maron în același timp cu Iacov. După ce a viețuit un timp cu Maron, Limneu s-⁠a așezat pe vârful unui munte din apropierea unui sat numit Targalla. Acolo a trăit sub cerul liber, în posturi și rugăciuni. De lumea de afară îl despărțea doar un zid gol, ale cărui pietre nu erau legate între ele cu lut. În zid era o ușiță, mereu lipită cu noroi și mereu închisă; numai când venea Teodoret, Limneu o deschidea.

Mulți oameni se adunau din diferite locuri când aflau că Teodoret vrea să-⁠l viziteze pe Limneu, dorind să intre împreună cu episcopul la nevoitor. Cu ceilalți care veneau în alte vremuri, Limneu vorbea printr-⁠o mică deschizătură din zid și le da binecuvântarea, prin care mulți câștigau sănătate. Chemând numele Mântuitorului, Limneu vindeca bolile, izgonea demonii și, ca apostolii, săvârșea și alte minuni.

Teodoret descrie două întâmplări din viața nevoitorului. În prima s-⁠a îmbolnăvit de colici. A suferit chinuri grozave, dar nu a folosit ajutorul medicilor, nu s-⁠a culcat în pat și a găsit vindecare și ușurare nu din leacuri sau din hrană. Șezând pe o scândură pusă pe pământ, Limneu s-⁠a vindecat numai prin puterea rugăciunii și a semnului crucii. În a doua, Limneu a fost mușcat de o viperă. Prin puterea credinței, prin semnul crucii, rugăciune și chemarea numelui lui Dumnezeu, a primit vindecare.

Limneu a adunat în jurul său mulți orbi și săraci și a rânduit pentru ei, pe latura de răsărit și pe cea de apus a muntelui, adăposturi, poruncindu-⁠le să trăiască acolo slăvindu-⁠L pe Dumnezeu. A poruncit ca hrana trebuincioasă orbilor și săracilor să le fie adusă de cei ce veneau la el. Oamenii adunați de nevoitor Îl slăveau neîncetat pe Dumnezeu. Pe vremea când Teodoret a scris Istoria iubitorilor de Dumnezeu (444 sau 445), Limneu trăia sub cerul liber, în post și rugăciune, de treizeci și opt de ani.

Până în veacul al XVIII-⁠lea, în Proloagele slavone, viețile lui Talasie și Limniu erau puse într-⁠un singur capitol, care repetă capitolul al douăzeci și doilea al lui Teodoret și are, ca la Teodoret, două părți, câte una pentru fiecare. La fel s-⁠a făcut în Acta Sanctorum. Dimitrie al Rostovului a lăsat deoparte numele lui Limniu în Mineiele sale și a pus toate întâmplările din viața lui Limniu și a lui Talasie ca întâmplări ale lui Talasie, alcătuind astfel o singură viață amestecată.