Talasie din Siria

Cuviosul Talasie din Siria a fost sihastru în Siria, în veacurile al IV-⁠lea și al V-⁠lea. Știrile despre el le dă Teodoret al Cirului, în capitolul al douăzeci și doilea din „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”, și sunt foarte puține. Biserica Sârbă îl pomenește la 22 februarie după calendarul vechi, adică 7 martie după cel nou, împreună cu ucenicul său Limnei.

Talasie și-⁠a ales ca loc de nevoință un deal de mărime mijlocie, aflat lângă un sat numit Tillima, care în vremuri mai vechi fusese loc de propovăduire a învățăturii lui Marcion. Pe vremea lui Talasie și a lui Teodoret, satul era deja luminat de învățătura creștină. Pe deal și-⁠a făcut o chilie, în care a locuit. Teodoret vorbește despre el cu mare cinste: îl numește om minunat, împodobit cu multe însușiri bune, care întrecea pe cei din vremea lui prin simplitatea purtării, blândețea și smerita cugetare. Teodoret l-⁠a vizitat de multe ori și s-⁠a bucurat de dulci convorbiri cu el. Una dintre nevoințele lui deosebite a fost tăcerea.

Între ucenicii lui Talasie, Teodoret îl numește pe Limnei, care a trăit mult cu Talasie și mai apoi a trecut la Maron. După izvorul sârb, Talasie a murit în anul 440, iar Limnei s-⁠a nevoit apoi pe vârful muntelui sfântului Maron, sub cerul liber.

Pomenirea lui Talasie este în aceeași zi cu a lui Limnei. Până în veacul al XVIII-⁠lea, în Proloagele slavone viețile lui Talasie și Limnei erau puse în același capitol și reprezentau o reluare a capitolului al 22-lea din cartea lui Teodoret, în două părți, câte una pentru fiecare. La fel s-⁠a făcut în „Acta Sanctorum”. Dimitrie al Rostovului, în „Mineiele de citire”, a lăsat deoparte numele lui Limnei și a pus toate întâmplările din viața amândurora ca întâmplări din viața lui Talasie, alcătuind astfel o viață amestecată.