Luchia

Sfânta Muceniță Luchia, văduva, a fost o bogată romană pe vremea împăraților Dioclețian (284 până la 304) și Maximian (286 până la 305). După treizeci și șase de ani de văduvie, la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, a fost pârâtă lui Dioclețian de propriul ei fiu, Eutropiu, păgân, că crede în Hristos. Sfânta a fost arestată și închisă. A îndurat acolo chinuri crunte, dar prin harul lui Dumnezeu a rămas nevătămată și umbla prin cetate, ca să arate astfel micimea chinuitorilor ei.

Acest lucru l-⁠a văzut Gheminian, a crezut în Hristos și s-⁠a înfățișat împreună cu Luchia înaintea împăratului, mărturisind pe Hristos. Luchia l-⁠a înfiat pe Gheminian, l-⁠a botezat și, scăpați de chinuitori, au plecat la Tauromenion, în Sicilia. Acolo, din pricina unei prigoane, Luchia a fugit la munte, unde a adormit în pace. Gheminian a fost prins și decapitat. Sunt pomeniți la 17 septembrie, în calendarul Bisericii Greciei (stil nou).