Marcu

Sfântul Marcu al Romei a fost episcop al Romei în anul 336, timp de aproape nouă luni. A păstorit Biserica în primii ani de pace de după încetarea persecuțiilor sub împăratul Constantin cel Mare. Nu trebuie confundat cu Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu. Despre viața lui se știu foarte puține lucruri.

Potrivit Cărții Papilor (Liber Pontificalis), Marcu era roman de origine, iar tatăl său se numea Priscus. A urmat Sfântului Silvestru în scaunul Romei la 18 ianuarie 336. Aceeași cronică îi atribuie ridicarea a două biserici: una în oraș, bazilica San Marco, și alta peste catacomba Balbinei, în afara zidurilor, pe un loc dăruit de Constantin. Tot ea spune că ar fi hotărât ca episcopul Ostiei, cel care îl hirotonea pe episcopul Romei, să poarte palliumul, dar aceasta nu poate fi dovedită.

Unele indicii arată că tot în vremea lui au început să fie alcătuite listele episcopilor și ale martirilor Romei (Depositio episcoporum și Depositio martyrum), din care s-⁠au dezvoltat calendarele de mai târziu.

A trecut la Domnul din cauze firești la 7 octombrie 336 și a fost îngropat în catacomba Balbinei. În 1048 moaștele sale au fost duse la Velletri, iar în 1145 au fost așezate în bazilica San Marco din Roma, într-⁠o raclă sub altar. Calendarul ortodox englez îl pomenește la 7 octombrie, aceeași zi în care îl prăznuiește și Biserica Romei. Pentru Biserica Ortodoxă este un sfânt al Bisericii nedespărțite.