Mardarie Uskokovici

Sfântul Ierarh Mardarie (Uskokovici) a fost cel dintâi episcop sârb al Americii și Canadei, ctitorul Mănăstirii Sfântul Sava de la Libertyville, lângă Chicago. Muntenegrean de neam, a învățat și a slujit doisprezece ani în Rusia, inclusiv trei ani la Chișinău, apoi a organizat viața bisericească a sârbilor din America de Nord. A trecut la Domnul în 1935, iar în 2015 Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a trecut în rândul sfinților, cu numele de Sfântul Mardarie de Lieșani, Libertyville și al întregii Americi.

Neamul și copilăria

S-⁠a născut la 22 decembrie 1889, în satul Kornet din ținutul Lieșani (Lješanska nahija), lângă Podgorica, în Muntenegru. Tatăl său, Petar (Pero), era căpitan de trib și conducătorul respectat al ținutului, iar mama sa, Jelena (Jela), venea din cunoscuta familie Božović. După tradiția locului, strămoșii familiei ar fi venit în acel ținut din Corint, de unde și-⁠ar trage numele și satul Kornet. La Botez, în bisericuța Sfântului Gheorghe din sat, a primit numele Ivan.

Fiind dintr-⁠o familie de vază, a fost dat la școală: a învățat la școala primară din Rijeka Crnojevića și la gimnaziul din Cetinje. A simțit devreme chemarea spre viața monahală. La unsprezece ani l-⁠a rugat pe Mitropolitul Mitrofan Ban al Muntenegrului să-⁠l călugărească, dar nu a primit binecuvântare. A plecat atunci la Belgrad, mergând cu vaporul de la Kotor la Rijeka și de acolo cu trenul.

Călugăria

Mitropolitul Dimitrie al Serbiei i-⁠a ascultat rugămintea. În 1905 a mers pe jos până la Mănăstirea Studenița, unde a fost tuns în monahism la 19 martie 1906, cu numele Mardarie, și hirotonit diacon. A rămas la Studenița un an și jumătate, apoi a plecat la Moscova pentru studii.

Anii din Rusia și de la Chișinău

Următorii doisprezece ani i-⁠a petrecut în Imperiul Rus. Primele opt luni a stat la metocul sârbesc din Moscova, unde s-⁠a făcut cunoscut și în cercurile înalte ale societății. În septembrie 1907, la șaptesprezece ani, a intrat la Seminarul din Jitomir, în Volînia. După doi ani, la cererea sa, s-⁠a mutat la Seminarul Teologic din Chișinău. În 1908 a fost hirotonit ieromonah, iar în 1912 a primit rangul de singhel și a încheiat seminarul cu cele mai bune note.

La Chișinău s-⁠a îngrijit de copiii părinților săraci și a câștigat dragostea oamenilor prin predici și fapte bune. A întemeiat o asociație pentru combaterea mortalității infantile și a strâns în câteva săptămâni câteva mii de ruble. Nu-⁠i plăceau recepțiile fastuoase ale aristocrației. După trei ani, când a plecat definitiv din oraș, credincioșii i-⁠au dăruit o cruce de aur și icoane, iar la despărțire au venit să-⁠l petreacă nu numai ortodocșii, ci și evrei, armeni și oameni de alte credințe, lucru fără precedent în istoria Bisericii Ruse.

Petersburg și anii războiului

Tot în 1912 a devenit protosinghel al Mitropoliei Muntenegrului și a intrat la Academia Teologică din Sankt Petersburg. Cinci ani a viețuit ca ieromonah în Lavra Sfântului Alexandru Nevski. În timpul studiilor a vizitat cele mai cunoscute mănăstiri rusești, precum și Constantinopolul, Sfântul Munte, Atena și Tesalonicul. El însuși a scris că, în ziua în care Austro-⁠Ungaria a declarat război Serbiei, în 1914, slujea Liturghia la Ierusalim, în biserica Sfântului Mormânt, și a văzut în aceasta voia lui Dumnezeu: ca un sârb din Muntenegru să slujească pe Golgota tocmai când țara lui era atacată.

Deși mai avea un an de studii, a pornit spre Serbia ca să fie alături de poporul său. A ajuns la Niș în prima duminică a lui august 1914 (Belgradul era sub asediu) și s-⁠a înfățișat Mitropolitului Dimitrie, care a socotit că va fi mai de folos înapoi în Rusia. Întors acolo, a ținut o serie de conferințe despre unirea popoarelor slave. A fost vicepreședinte al Societății de binefacere ruso-⁠muntenegrene și, ca delegat al comitetului rus pentru ajutorarea prizonierilor slavi, a vizitat în vara lui 1915 lagărele de prizonieri de pe Volga, din Urali, din Caucaz și din Siberia, întărindu-⁠i pe prizonierii de neam slav.

În 1916 a absolvit Academia din Petrograd cu titlul de candidat în teologie; a studiat în același oraș și dreptul bisericesc la Facultatea de Drept și a predat la gimnaziul slav al profesorului Gribovski. Popularitatea lui în saloanele capitalei i-⁠a adus și neplăceri. Statul Major a bănuit, după vizitele lui în lagărele de prizonieri, că ar fi servit interesele Austriei, dar cercetările nu au confirmat bănuiala. Grigori Rasputin nu-⁠l iubea și l-⁠a defăimat de mai multe ori; la stăruința lui, ieromonahul Mardarie a fost numit, la 17 august 1916, profesor de omiletică la Seminarul Alexandru din Ardon, în Caucaz. Înscris ca audient la Universitatea din Petrograd, a ajuns acolo abia la 10 ianuarie 1917. În 1917 a fost ales delegat al cazacilor de pe Don la Sinodul local al Bisericii Ruse, care l-⁠a ales patriarh pe Sfântul Tihon.

Misiunea din America

La 3 iulie 1917 Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a numit conducătorul Misiunii sârbe din America și l-⁠a ridicat la treapta de arhimandrit. A ajuns în America de Nord prin Siberia și Vladivostok, iar acolo și-⁠a petrecut partea cea mai importantă a vieții. La Chicago a fost vicepreședinte și profesor de istoria statelor slave la Universitatea populară rusă.

La 28 februarie 1919, la Soborul al II-⁠lea al Bisericii Ruse din America, ținut la Cleveland, episcopul Alexandru (Nemolovski) l-⁠a propus pe arhimandritul Mardarie ca episcop pentru parohiile sârbe din America de Nord (iar pe arhimandritul Fan Noli pentru cele albaneze). Soborul a aprobat, cu condiția ca Biserica Sârbă să fie de acord. Mardarie nu a vrut să fie hirotonit fără binecuvântarea Bisericii sale și a cerut ca Biserica sârbă din America să aibă o rânduială proprie.

Egumen la Rakovica

A plecat la Belgrad, unde Patriarhul Dimitrie l-⁠a numit egumen al Mănăstirii Rakovica și conducător al primei școli monahale din Serbia. A stat acolo trei ani și a ținut conferințe în sala Academiei Sârbe, la universitate, în gimnazii și la Facultatea de Teologie. Fiindcă America era prea departe de Belgrad, a cerut Sinodului să rânduiască un episcop pentru eparhia americano-⁠canadiană. La 18 octombrie 1923 Sinodul l-⁠a numit administrator pe episcopul Nicolae Velimirovici, iar Mardarie, care îl ajutase, a primit el însuși administrarea eparhiei la sfârșitul anului 1923.

Ctitorul de la Libertyville

Întors în America, a fost recunoscut drept episcop de 28 din cei 29 de preoți sârbi de acolo. A întemeiat foaia eparhială „Biserica Sârbă”. A cumpărat cu 15.000 de dolari un teren de zece acri la Libertyville, lângă Chicago, și a zidit acolo Mănăstirea Sfântul Sava, cu ajutorul, între alții, al savantului Mihajlo Pupin. În testament a cerut ca episcopii Bisericii Sârbe din America să fie întronizați acolo.

La 5 decembrie 1925, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe, întrunit la Sremski Karlovci, l-⁠a ales în unanimitate episcop al Americii și Canadei. A fost hirotonit în Duminica Floriilor, 25 aprilie 1926, în catedrala din Belgrad, de Patriarhul Dimitrie, și a revenit în Statele Unite la 8 mai 1927.

La 29-30 mai 1927, la Mănăstirea Sfântul Sava, a prezidat prima Mare Adunare națională sârbă, care a hotărât înființarea unui consiliu eparhial provizoriu de 23 de membri, convocat de episcop la fiecare patru luni, și a unui fond eparhial pentru episcop, consiliu și școlile sârbești. La 1 septembrie 1927 a prezidat primul Sobor bisericesc-⁠popular, cu câte trei delegați din fiecare parohie, cinci din partea uniunilor „Srbobran-⁠Sloga”, „Sloboda” și „Srbadija” și câte unul din partea societăților sârbești; soborul a adoptat statutul eparhiei și a ales consiliul eparhial.

A lăsat și scrieri: „Colțul liniștit al lui Hristos”, o culegere de predici și „Jurământ poporului rus”.

Trecerea la Domnul

Era bolnav de tuberculoză. A trecut la Domnul la 12 decembrie 1935, în spitalul din Ann Arbor, Michigan, la doar 45 de ani, și a fost îngropat la 18 decembrie la Mănăstirea Sfântul Sava din Libertyville, pe care o zidise.

Proslăvirea

În octombrie 2014 a apărut cartea „Viețile episcopului Mardarie de Libertyville și ale arhimandritului Sevastian de Jackson”, scrisă ca să înnoiască pomenirea acestor bărbați asemenea lui Hristos. Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe, ținut între 14 și 29 mai 2015, l-⁠a trecut în rândul sfinților, cu prăznuirea la 12 decembrie (29 noiembrie pe stil vechi). La 5 septembrie 2015, Patriarhul Irineu al Serbiei a săvârșit în Statele Unite slujba de proslăvire.

În mai 2017, în pregătirea proslăvirii liturgice, moaștele sale au fost descoperite după 82 de ani în pământ și au fost aflate cu totul nestricate. La 6 octombrie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut și în calendarul Bisericii Ruse. Moaștele sale sunt cinstite la Libertyville, iar o părticică se află în biserica greacă a Sfântului Prooroc Ilie din Frankfurt.