Misail al Riazanului

Sfântul sfințit mucenic Misail a fost arhiepiscop al Reazanului și Muromului, născut în prima pătrime a secolului al XVII-⁠lea în satul Gruzino, în eparhia Novgorodului, și mort în aprilie 1655 în satul Aglomazovo, rănit de o săgeată în vremea unei călătorii misionare printre mordvini. A fost proslăvit la 12 ianuarie 1987 ca sfânt sfințit mucenic în soborul sfinților locali ai Reazanului. Este pomenit la 10 (23) aprilie și în soborurile sfinților din Reazan, Tambov și Lipețk. În 2001 s-⁠a stabilit cinstirea lui în toată Biserica Rusă.

Până la scaunul de arhiepiscop

A început viața monahală la mănăstirea Învierii din Deriavița, la Novgorod, unde s-⁠a remarcat prin viața cucernică. A atras atenția stăpânirii bisericești și a frăției și a fost hirotonit ieromonah. A fost sacristan al mitropolitului de Novgorod Nikon (Minov), mai târziu patriarh, care l-⁠a arătat țarului Alexei Mihailovici drept demn urmaș al arhiepiscopului Moise al Reazanului, mort de curând. La 13 aprilie 1651 a fost hirotonit episcop de Reazan, cu înălțare la rangul de arhiepiscop.

Păstorirea

Preluând conducerea eparhiei, a găsit neajunsuri în mănăstiri și între preoții de mir. Cu râvnă pentru slava lui Dumnezeu, chiar la începutul slujirii a trimis o scrisoare turmei, în care i-⁠a dat îndemnuri părintești, iar egumenilor le-⁠a dat îndrumări să păzească cu strictețe rânduielile monahale. Cuvintele lui către popor și către cler se deosebeau prin simplitate și sinceritate și arătau un arhipăstor înțelept și de înaltă viață morală. Din primul an a arătat o activitate neobosită. Intra cu părinte în viața privată a clerului pe care îl păstorea și deseori îl invita la el de sărbători. Se lupta energic mai ales împotriva beției generale a poporului: s-⁠a ridicat împotriva cârciumarilor și a supraveghetorilor lor, care îmbătau sistematic poporul, și i-⁠a izgonit din eparhie. S-⁠a luptat împotriva indiferenței religioase, arătată prin răceala extremă și în masă față de Biserică. Preoții văduvi care dădeau prilej de scandal erau tunși cu forța în monahism și trimiși în mănăstiri. Iubea mult să slujească și săvârșea slujbele cu solemnitate și strălucire. În viața privată era un monah aspru, cumpătat în toate, dar în timpul slujbei se îmbrăca în veșminte scumpe.

Misiunea printre mordvini

Cea mai mare vrednicie a lui față de Biserică este că a luat asupra sa misiunea de creștinare a locuitorilor băștinași ai ținutului Reazan. În primii ani de episcopat a încredințat această lucrare monahului Artemie, pentru că el însuși se ocupa mult de punerea în rânduială a treburilor eparhiei, apoi a fost chemat la Moscova de patriarhul Nikon la Soborul pentru îndreptarea cărților bisericești. În 1654 a cerut patriarhului binecuvântare să predice între mordvini. Primind scrisori patriarhale și țărești, arhiepiscopul a plecat el însuși cu câțiva preoți în satele mordvine. A mers dintr-⁠un sat în altul, predicând credința ortodoxă. Predica lui a avut succes și peste trei sute de păgâni au primit botezul. Apoi a plecat a doua oară și a petrecut mai mult de un an în osteneli misionare, botezând 4.200 de mordvini.

În februarie 1655 arhiepiscopul Misail a plecat din nou să predice în ținutul Șațk. P. I. Melnikov-⁠Pecerski a scris că, „mutându-⁠se din loc în loc, Misail... boteza pe mordvini, silindu-⁠i să taie pădurile lor sfinte și arzând cavourile din lemn de pe cimitirele lor”. Aceste fapte au stârnit nemulțumirea localnicilor, care refuzau adesea să se boteze. Misail a primit două scrisori țărești de la Moscova, care îi porunceau să boteze pe mordvini și pe tătari și să ia în ajutor oameni de slujbă, „câți se cuvine”.

Moartea și cinstirea

Ultima lui călătorie s-⁠a sfârșit tragic. În aprilie 1655, întorcându-⁠se la Reazan, a intrat în satul Iambirno și a început să citească porunca țarului. În jur s-⁠a adunat o mulțime ostilă de mordvini, s-⁠a iscat o încăierare și o săgeată mordvină i-⁠a străpuns mâna stângă și pieptul. Rana a fost mortală. A fost dus în satul Aglomazovo, unde a murit din răni la 9 (19) aprilie. După altă versiune, faptul s-⁠ar fi petrecut în apropiere de satul Konobeevo din ținutul Șațk. Letopisețul a păstrat numele ucigașului arhiepiscopului: un mordvin, Garecișka, care, după letopiseț, „prin înrâurirea satanică a împușcat pe cel mai credincios slujitor al lui Dumnezeu”.

După dorința lui a fost îngropat în mănăstirea Sfântului Nicolae din Cerneevo, lângă biserica Sfântului Mina. În 1656, din voia țarului, trupul lui a fost mutat în catedrala Arhanghelului din Reazan, iar în 1820 s-⁠a pus deasupra mormântului o cripta. În 1987 a fost proslăvit în soborul sfinților Reazanului ca sfânt sfințit mucenic. În 1998 i s-⁠au aflat moaștele, iar la 18 septembrie al aceluiași an au fost mutate în mănăstirea Sfintei Treimi din Reazan. În 2001 s-⁠a stabilit cinstirea lui în toată Biserica.