Montan

Sfântul Sfințit Mucenic Montan a fost preot în Singidunum (Belgradul de azi) și a murit mucenic împreună cu soția sa, Sfânta Maxima, în anul 304, la Sirmium, în prigoana lui Dioclețian. Cei doi sunt pomeniți la 13 martie, adică 26 martie după calendarul nou, în Biserica Sârbă. Trupurile lor au fost aruncate în râul Sava.

Prigoana

Sursa noastră îi pune în secolul al III-⁠lea, dar anul 304, în care s-⁠au petrecut faptele, aparține începutului secolului al IV-⁠lea. Împăratul Dioclețian și ginerele său și împreună-⁠stăpânitor, Galeriu, care își avea scaunul la Sirmium (Sremska Mitrovica de azi), duceau atunci o mare prigoană împotriva creștinilor. Viața lui Montan și a Maximei este păstrată în izvoare rusești și românești, dar și în multe texte vechi, mai ales latinești. Spun că cei doi trăiau la Singidunum la sfârșitul secolului al III-⁠lea și începutul celui următor, unde i-⁠a găsit, în februarie 304, începutul prigoanei. În oraș prigoana era dusă de guvernatorul Prob. Cruzimea lui în aplicarea poruncilor edictului punea pe creștinii de atunci în fața unei grele alegeri: să rămână și să fie siguri omorâți, sau să fugă și să-⁠și scape viața. Sfântul Montan și Sfânta Maxima, urmând cuvântul lui Hristos „Când vă vor urmări într-⁠o cetate, fugiți în alta” (Matei 10, 23), au plecat la cetatea apropiată și vestită a Sirmiumului, unde se afla atunci cunoscutul episcop Irineu.

Mărturisirea

Pe drum, ostașii romani i-⁠au prins și i-⁠au dus la guvernatorul Prob. Îndată ce a început cercetarea, Montan și-⁠a mărturisit credința în Iisus Hristos și a recunoscut că este preot. După procesul obișnuit al vremii, Prob i-⁠a cerut să aducă jertfă idolilor, ceea ce Montan a refuzat. La judecată, guvernatorul s-⁠a folosit de cuvinte frumoase și de viclenii ca să-⁠l întoarcă. Montan a rămas însă neclintit în credința lui. I-⁠a explicat judecătorului că jertfa adusă idolilor ar fi totuna cu lepădarea lui Iisus ca Domn și Stăpân al cerului și al pământului. Mâniat și înfrânt de această neînduplecare și vrând să se folosească de slăbiciunea „sexului mai slab”, Prob a chemat-⁠o pe soția lui, Maxima, și a pus-⁠o față în față cu sfântul Montan. Amândoi au fost duși pe podul cel mare al Savei din Sirmium, unde judecata a continuat.

Au încercat să o înduplece cu amenințări pe Maxima să se lepede de creștinism și să-⁠și convingă soțul să facă la fel. Ea a refuzat și a cerut lui Prob să fie chinuită împreună cu soțul ei, dorind să devină și ea mucenică a lui Hristos. Purtarea ei a stârnit însuflețirea mulțimii adunate. De teamă că mulți ar putea primi creștinismul sub înrâurirea Maximei, guvernatorul a hotărât să încheie procesul și să-⁠i omoare. Mucenicia a avut loc la 26 martie 304.

Moaștele

Nu departe de locul judecății, creștinii, primejduindu-⁠și viețile, au scos din râu trupurile și capetele lor. Moaștele au fost apoi duse la Roma și îngropate în catacomba Sfintei Priscila, unde au rămas cam cincisprezece sute de ani. În 1804 au fost deschise mai multe morminte și s-⁠au descoperit multe moaște, arătate în Biserica Catolică, între care și moaștele Sfintei Maxima, foarte bine păstrate. Papa Pius al VII-⁠lea a dat aceste moaște neputrezite familiei romane Sinibaldi, care le-⁠a păstrat peste o sută de ani în capela ei privată. În 1927 moaștele Sfintei Maxima au fost date spre păstrare unui ordin monahal catolic, Clarisele Sărace de la San Lorenzo din Roma, de unde au fost mutate mai târziu la Chicago, unde au stat patruzeci de ani. Apoi au început mutările dintr-⁠o mănăstire în alta, de la un preot la altul, și o vreme au fost în primejdie să ajungă la un depozit de gunoi, ceea ce s-⁠ar fi și întâmplat dacă nu le-⁠ar fi luat părintele Joseph Lowe, misionar catolic. După moartea lui, au fost date spre păstrare unei mănăstiri catolice din Ohio, unde se află și azi. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Montan și pe soția lui, Maxima, la 13 martie (26 martie după calendarul nou).