Nil Izvorâtorul de Mir

Cuviosul Nil Izvorâtorul de Mir sau Nil Athonitul (1601-1651) a fost un nevoitor din Sfântul Munte Athos, monah al Marii Lavre, care a trăit ca sihastru în partea de sud a peninsulei, în Kynouria, și de la ale cărui moaște a curs mir tămăduitor. Se pomenește la 12 noiembrie, iar după unele izvoare și la 7 (20) mai și 8 (21) iunie.

Viața

Pe numele din lume Nicolae Terzakis, s-⁠a născut în jurul anului 1601 (izvorul rus îl pune în secolul al XVI-⁠lea) într-⁠un sat numit Sfântul Petru din Kynouria, în Moreea, în Peloponez, în eparhia Zakoniei. Părinții lui erau evlavioși și ortodocși, dar l-⁠au pierdut devreme, iar nepotul a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. Nil avea daruri firești alese și, cu grija neostenită și sinceră a unchiului, a făcut progrese repezi în minte și în moravuri. Ajuns la vârsta majoratului, a primit tunderea monahală și a fost învrednicit de hirotonia întâi ca ierodiacon, apoi ca ieromonah, după izvorul sârb în mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Malevi. Astfel unchiul cinstit și nepotul vrednic de el s-⁠au nevoit în viață postitoare, de comun acord.

Dorința de nevoințe mai mari în lucrarea monahală i-⁠a dus pe fericitul unchi și pe cuviosul nepot pe Sfântul Munte Athos, unde Macarie și Nil s-⁠au nevoit la locul numit Sfintele Pietre. După moartea lui Macarie, Nil s-⁠a urcat spre nevoințe duhovnicești mai înalte și s-⁠a așezat într-⁠o peșteră stâncoasă, într-⁠un loc înalt, aproape inaccesibil oricărei vietăți. Acolo a ridicat un mic lăcaș, o colibă (calivă), pe o stâncă ce domină marea, la vârful de miazăzi al peninsulei Athos, și a trăit acolo tot restul vieții. Locul de azi, aproximativ la jumătatea drumului dintre Katunakia și schitul Prodromu, se cheamă Agios Nilos. A fost monah la Marea Lavră. A răposat la 12 noiembrie 1651.

Mirul

Spre sfârșitul vieții, spun izvoarele engleză și sârbă, din trupul lui a curs mir în așa mare belșug, încât se scurgea de pe vârful muntelui în mare. Izvorul rus spune însă că după mutarea lui la Domnul a fost proslăvit prin curgerea bogată a mirului tămăduitor, care ieșea chiar din peștera stâncoasă în care se aflau moaștele lui. Mirul minunat atrăgea oameni de pretutindeni și era folosit la vindecarea bolilor trupești și sufletești, iar creștini din cele mai îndepărtate țări ale Răsăritului veneau după el, așa că numele lui a ajuns cunoscut în toată lumea creștină și de aceea a fost numit Mirovlitul.

Moaștele și cinstirea

Sfintele lui moaște au fost aflate în 1815 și se păstrează la Marea Lavră. Astăzi peștera sfântă a Sfântului Nil poate fi vizitată de pelerinii care merg la Athos. Izvorul sârb adaugă că după mutarea lui la Domnul, cuviosul s-⁠a arătat de mai multe ori nevoitorului athonit Teofan, între 1813 și 1817, iar la ultima arătare, care a ținut optsprezece ceasuri, i-⁠a descoperit adevăruri duhovnicești și întâmplări viitoare și i-⁠a poruncit să le scrie spre învățătura oamenilor și a monahilor. Teofan, cu puțină știință de carte, le-⁠a dictat prietenului său Gherasim.

Așa-⁠numita profeție

„Profeția” atribuită Sfântului Nil a fost, după izvorul englez, tipărită în 1912 la Athos, cu titlul „Prezicerile postume ale Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir”; izvorul sârb spune că textul s-⁠a scris în greacă în 1819 și a fost tradus în rusă în 1910. Același izvor o numește operă apocrifă de proveniență nesigură, numită adesea Profeția Pseudo-⁠Nil, ce prevede că apocalipsa va veni în secolul al XIX-⁠lea sau al XX-⁠lea după versiune, și cu o dată de naștere care nu poate fi verificată. Nu se poate spune cu siguranță dacă a scris-⁠o într-⁠adevăr Nil din Sinai, din secolul al IV-⁠lea, sau Nil Izvorâtorul de Mir din secolul al XVII-⁠lea, ori dacă cineva din secolul al XX-⁠lea le-⁠a dat numele ca autori. De aceea nu o folosim ca izvor pentru viața sfântului.