Emilian de la Cogolla

Sfântul Emilian de la Cogolla, numit și Millán sau Aemilianus, este un sfânt din Spania, cinstit în toată țara, care a trăit în vremea stăpânirii vizigote. Izvoarele îl pun între anii 472 sau 474 și 573 sau 574, cu o viață de aproape o sută de ani. Biserica îl pomenește la 12 noiembrie.

După viața lui scrisă de Braulio de Zaragoza, la vreo sută de ani de la moartea sa, Emilian s-⁠a născut în satul Vergegio, care s-⁠ar afla în apropiere de Berceo de azi, în La Rioja, într-⁠o familie de păstori. Până pe la douăzeci de ani, ca și tatăl său, a păzit turmele, apoi s-⁠a întors fără veste către Dumnezeu și s-⁠a făcut sihastru. Pe lângă Bilibio a aflat pe monahul Felix, cunoscut atunci, care i-⁠a fost învățător.

După trei ani de ucenicie la Felix, Emilian s-⁠a întors acasă, dar a plecat curând iar în munții Burgosului, unde a petrecut patruzeci de ani, până când episcopul Didimus al Tarazonei l-⁠a convins să primească preoția și să slujească în Vergegio, satul său. Curând după ce a primit parohia, clericii din părțile locului l-⁠au învinuit că risipește averea bisericii, pentru că dăruia banii ei săracilor. Sfântul a plecat din nou în munți, cu un grup de ucenici, și acolo a adormit, la vârsta de o sută de ani.

Pe locul sihăstriei în care a murit și a fost îngropat s-⁠a ridicat mănăstirea San Millán de Suso, în stil mozarab (Suso înseamnă „de sus”). Ea a viețuit un timp alături de cealaltă, San Millán de Yuso („de jos”), până când slujba de egumen la una dintre ele a fost desființată. Astăzi amândouă sunt cunoscute împreună ca San Millán de la Cogolla, iar moaștele lui Emilian și ale învățătorului său se păstrează la Yuso. Porecla „Cogolla” vine de la gluga (cogulla) pe care, după tradiție, o purta. Este socotit ocrotitorul Castiliei, pentru că, după tradiție, ar fi apărut în lupta de la Simancas și ar fi luptat cu ceilalți ostași creștini împotriva maurilor.