Nil Sinaitul

Cuviosul Nil Sinaitul, numit și Nil Ascetul sau Nil cel Bătrân, a fost ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, pustnic pe Muntele Sinai și scriitor ascetic, unul dintre cei mai de seamă autori duhovnicești ai secolului al V-⁠lea. A murit în jurul anului 430, după alte izvoare până în 450. Biserica îl pomenește la 12 noiembrie.

Viața Nil s-⁠a născut la Constantinopol, a primit o educație aleasă și a ajuns, tânăr, prefect (eparh) al capitalei. Era căsătorit și avea doi copii. A fost ucenic al patriarhului Ioan Gură de Aur, care l-⁠a îndrumat în studiul Scripturii și în fapte de evlavie și a avut o înrâurire adâncă asupra lui și a soției lui. Între 390 și 404, cei doi au hotărât să se despartă și să urmeze viața monahală. După Viață, și-⁠au împărțit averea săracilor și au eliberat robii. Nil a plecat cu fiul său, Teodul, pe Muntele Sinai, iar soția lui cu fiica au intrat într-⁠o mănăstire de femei din Egipt.

Pe Sinai a trăit într-⁠o peșteră, în apropierea muntelui Horeb, unde se adunase obștea ce avea să devină mănăstirea Sfânta Ecaterina, și a atras prin nevoința lui mulți credincioși. În jurul anului 410, sarazini au atacat și l-⁠au luat în robie pe fiul său, Teodul; l-⁠au vândut ca rob, iar episcopul din Elusa (după alte izvoare, cel din Emesa) l-⁠a răscumpărat și l-⁠a făcut slujitor al bisericii. Nil a plecat în căutarea fiului și l-⁠a aflat la Elusa. Episcopul i-⁠a hirotonit pe amândoi preoți și le-⁠a dat voie să se întoarcă pe Sinai. Patruzeci de ani, o peșteră le-⁠a fost locuință. Nil era cunoscut în toată Biserica Răsăritului, iar oameni de toate rândurile, până la împărat, îi cereau sfatul.

Scrierile Operele lui, între care multe scrisori, cuprind mustrări împotriva ereziei, a păgânismului, a abaterilor de la disciplină și a nedreptăților, precum și reguli și învățături despre ascetism, mai ales cugetări despre viața duhovnicească. Îi mustra fără frică pe cei puternici, egumeni și episcopi, guvernatori și prinți, chiar și pe împărat. A ținut legătura prin scrisori cu Gainas, căpetenia goților, încercând să-⁠l întoarcă de la arianism. A mustrat aprig prigoana lui Ioan Gură de Aur în scrisori către împăratul Arcadiu și către curteni. A povestit și a doua măcelărire a Părinților de la Sinai și Raithu. „Cuvântul ascetic” al lui se află în Filocalia. Nu trebuie atribuite lui așa-⁠numitele „profeții postume ale Sfântului Nil”, publicate în 1912, care nu sunt ale lui; unele din scrierile lui au fost mai târziu publicate împreună cu ale lui Evagrie.

Moartea și cinstirea Nil s-⁠a mutat la Domnul în pace, după unele izvoare la Sinai, după altele la Ancyra, în Galatia. Moaștele lui au fost aduse la Constantinopol în vremea împăratului Iustin cel Tânăr și așezate în biserica Sfinților Apostoli. Este pomenit la 12 noiembrie, atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Catolică.