Olimpiada de la Văratec

Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratec (schimonahia Olimpiada, născută în 1757 la Iași, adormită în 1842 la Mănăstirea Văratec) a fost monahie română și întemeietoarea Mănăstirii Văratec. A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 1 iulie 2025, cu numele Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic. Prăznuirea ei este la 17 august.

A fost fiică de preot din orașul Iași. După moartea soțului ei s-⁠a dăruit vieții monahale, intrând în obștea Mănăstirii Topolița din ținutul Neamț. Acolo a fost făcută rasoforă și a primit numele Olimpiada, în locul celui de Bălașa. Când i-⁠a spus starețului Paisie nemulțumirea ei față de starea mănăstirii, acesta i-⁠a poruncit să caute, împreună cu schimonahia Nazaria, un loc de mănăstire unde să se poată închina mai în liniște vieții religioase. Locul a fost ales în pădurile Văratecului, după sfatul cuviosului Iosif Pustnicul (canonizat de Biserica Română sub numele Iosif de la Văratec). Astfel, în anul 1785 a început zidirea unei biserici de lemn și a luat treptat ființă Schitul de maici Văratec. În 1787 au fost mutate acolo și monahiile de la Mănăstirea Topolița, sub egumenia schimonahiei Nazaria de la Durău.

Văzând că soborul maicilor crește, iar biserica de lemn este strâmtă, schimonahia Olimpiada a adunat bani și a început zidirea unei biserici mult mai mari. În 1808 biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost terminată. Tot prin ajutorul maicii Olimpiada s-⁠a zidit în 1817 o biserică de lemn la cimitir, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, zidul de împrejmuire și chiliile pentru călugărițe.

Deși i s-⁠a propus de multe ori să fie stareță, ea a refuzat, socotindu-⁠se nepregătită pentru această slujire. În cele din urmă a primit totuși, în 1822, slujba de stareță și de maică duhovnicească a soborului, care număra peste trei sute de călugărițe. După șase ani, în urma morții cuviosului Iosif, maica Olimpiada a hotărât să se retragă din stăreție. În 1834 a fost aleasă a doua oară stareță a Mănăstirii Văratec, pe care a condus-⁠o până în 1842, când a murit la vârsta de optzeci și cinci de ani.