Otmar de Sankt Gallen

Cuviosul Otmar a fost preot și monah, primul egumen al mănăstirii Sankt Gallen din Elveția de azi. S-⁠a născut în jurul anului 689 sau 690 într-⁠o familie nobilă alemană și a trecut la Domnul la 16 noiembrie 759, pe insula Werd, în Rin, după o temniță nedreaptă. Este cinstit ca ocrotitor al ținuturilor de graniță dintre Germania, Austria și Elveția și ca unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai Elveției.

Tinerețea și egumenia

Nu se cunosc cu siguranță locul și data nașterii lui. Părinții erau nobili alemani; rămas orfan de timpuriu, a fost dat la școala catedralei din Chur, în Rhaetia. A fost hirotonit preot și a păstorit o vreme biserica Sfântului Florin din Rhaetia, probabil aceeași cu biserica Sfântului Petru de la Ramosch, unde Florin lucrase ca preot și fusese îngropat. Evlavia lui s-⁠a făcut cunoscută în împrejurimi.

În 720 (după unele izvoare, 719), Waltram din Thurgau l-⁠a așezat în fruntea chiliei Sfântului Gall și păstrător al moaștelor acestuia. Otmar a unit într-⁠o mănăstire monahii care trăiau în jurul chiliei, după regula Sfântului Columban, și a devenit primul lor egumen. A adăugat un spital și o școală, pe care avea să se sprijine mai târziu vestita bibliotecă a mănăstirii. Nobilii alemani au făcut danii mari mănăstirii, care a ajuns din nou un însemnat centru duhovnicesc. După tradiție, el însuși a tuns în monahism cincizeci și trei de monahi.

În 747, în cadrul mișcării de reformă a așezămintelor bisericești din Alamannia, a introdus regula Sfântului Benedict, care a rămas în vigoare până la secularizarea și închiderea mănăstirii în 1805. Cu toată cinstea de care se bucura, Otmar a dus o viață foarte smerită și a făcut milostenie cu dărnicie. A ridicat o casă a săracilor și primul leprozoriu din ceea ce este azi Elveția, ca și altele în Franța și în Germania, iar după tradiție îi îngrijea el însuși pe leproși, noaptea.

Când Carloman a renunțat la tron în 747, a vizitat mănăstirea Sankt Gallen și i-⁠a dat lui Otmar o scrisoare către fratele său, Pepin, în care îl recomanda pe egumen și mănăstirea. Otmar i-⁠a dus-⁠o personal lui Pepin și a fost primit cu bunăvoință. După supunerea alemanilor de către franci, mănăstirea a primit ocrotirea lui Pepin cel Scurt și a fost astfel ferită de jaf.

Închisoarea și moartea

Averea mănăstirii îi neliniștea pe stăpânii de pământ din jur. În 759, conții Warin și Ruodhart au încercat să pună mâna pe o parte din bunurile ei, iar Otmar li s-⁠a împotrivit fără teamă. L-⁠au prins pe drumul spre Konstanz și l-⁠au ținut prizonier, întâi în castelul Bodmann, apoi pe insula Werd, în Rin. Potrivit tradiției, a fost și învinuit pe nedrept de o faptă rușinoasă, iar osânda la moarte prin foame i-⁠a fost schimbată în temniță pe viață, datorită mijlocirii lui Gozbert de Eschenz. A murit acolo după șase luni de închisoare și a fost îngropat pe insulă.

Tradiția spune că, după zece ani, s-⁠a dovedit nevinovăția lui: calomniatorul, un monah numit Lambert, lovit de paralizie, și-⁠a mărturisit minciuna.

Moaștele și cinstirea

Cinstirea lui s-⁠a răspândit îndată după moarte. În 769 trupul său a fost mutat la mănăstirea Sankt Gallen. Fiind foarte cald, bărcașii care au dus trupul peste lac au fost chinuiți de sete; legenda povestește că singurul butoi de vin pe care îl aveau nu s-⁠a golit, oricât au băut din el. De aceea butoiul de vin a ajuns să fie semnul sfântului în icoane, unde este zugrăvit ca egumen, în haine preoțești, cu toiagul și uneori cu Evanghelia.

Cinstirea lui a fost recunoscută oficial în 864 de Solomon I, episcop de Konstanz, iar în 867 moaștele au fost așezate cu ceremonie în noua biserică Sfântul Otmar din Sankt Gallen. Diaconul Gozbert i-⁠a scris întâia viață pe la 830, iar Walafrid Strabo a scris alta în 834-838. O capelă ridicată în veacul al X-⁠lea pe insula Werd pomenește locul primei lui îngropări, iar catedrala din Sankt Gallen poartă hramul Sfântului Gall și al Sfântului Otmar. Pelerinajele la el sunt încă vii în sudul Germaniei și în Elveția. După un vechi obicei, pe moaștele lui se sfințeau hainele copiilor bolnavi, purtate apoi nouă zile. Biserica Catolică îl pomenește la 16 noiembrie, iar în Biserica Ortodoxă Rusă este cinstit local, în eparhia Berlinului și a Germaniei, de la 29 noiembrie, din 2006.