Patrichie Savaitul

Sfântul Cuvios Patrichie Savaitul este pomenit la 2 aprilie împreună cu cuvioșii Ioan, Serghie și ceilalți, uciși în Lavra Sfântului Sava. A trăit în secolul al VIII-⁠lea, când împrejurimile Ierusalimului erau adesea atacate de sarazini. Mănăstirea Sfântului Haritón fusese dărâmată și pustiită, iar Lavra Sfântului Sava cel Sfințit fusese încercată de două ori și ocrotită de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Monahii ar fi putut să se ascundă în Ierusalim, dar au hotărât să nu părăsească locul unde se mântuiseră atâția ani.

La sfârșitul Postului Mare, în săptămâna dinaintea Floriilor, la 13 martie, sarazinii au intrat în mănăstire cerând toate lucrurile de preț. Primind răspunsul că nu are nimic în afară de puține merinde și haine vechi, au tras cu arcurile în monahi: treisprezece au fost uciși și mulți răniți, iar chiliile ardeau. Voiau să incendieze și biserica, dar, văzând departe o mulțime de oameni, au crezut că sunt oștiri trimise de la Ierusalim și au plecat în grabă. Părintele Toma, doctor iscusit, a îngrijit răniții.

Joi în Săptămâna Mare, la 20 martie, sarazinii au venit mai mulți și au început să-⁠i nimicească pe monahi. Cei rămași au fost duși în biserică, pentru a fi chinuiți ca să spună unde sunt tainițele cu comori. Au prins pe Ioan, un tânăr monah, grijitor al străinilor, l-⁠au chinuit, i-⁠au tăiat vinele picioarelor și mâinilor și l-⁠au târât pe pietre, jupuindu-⁠i spatele. Pe Serghie, păzitorul vaselor sfinte, care ascunsese odoarele și încercase să fugă, l-⁠au prins și l-⁠au decapitat.

Câțiva monahi se ascunseseră într-⁠o peșteră, dar un străjer de pe munte a observat și a poruncit tuturor să iasă. Patrichie le-⁠a șoptit celor din peșteră: nu vă temeți, voi ieși eu singur pentru voi și voi muri, iar voi stați și tăceți. Întrebat de sarazin dacă mai este cineva, a răspuns că a fost singur. L-⁠au dus în biserica Lavrei, unde îi așteptau ceilalți. Sarazinii au cerut răscumpărare de patru mii de galbeni și vasele sfinte, dar monahii nu aveau. Au fost mutați în peștera Sfântului Sava din incinta mănăstirii și la intrare s-⁠a aprins un foc în care s-⁠a aruncat gunoi de grajd, ca prizonierii să se sufoce cu fumul. În peșteră au murit optsprezece, între ei Ioan și Patrichie. Pe cei rămași în viață sarazinii au continuat să-⁠i chinuiască, dar, neizbutind nimic, au părăsit mănăstirea.

Târziu în noaptea Vinerii Mari, monahii ascunși în munți s-⁠au întors în Lavră, au dus în biserică trupurile părinților uciși și i-⁠au îngropat acolo cu durere. Jefuitorii au fost pedepsiți de Dumnezeu: i-⁠a lovit o boală bruscă și au murit toți, iar trupurile le-⁠au fost mâncate de fiarele sălbatice.

Sfântul Patrichie este pomenit la 2 aprilie, după stilul nou.