Pavel Gaidai

Sfântul Sfințit Mucenic Pavel Gaidai, preot din Odesa, s-⁠a născut la 15 ianuarie 1886 la Ismail, în Basarabia (unele documente indică Galați); rudele au dovezi că a fost botezat în biserica de rit vechi (edinoverie) din Ismail. În tinerețe a primit sfaturi de la Sfântul Drept Ioan de Kronstadt, care i-⁠a lăsat poruncă: mergi la protoiereul Iona Atamanski, din Odesa, și umblă pe urmele lui. După moartea lui Ioan, Pavel a venit la Odesa și a slujit ca citeț. Voia să se facă monah, dar părintele Iona nu l-⁠a binecuvântat, ci i-⁠a găsit o soție, o fecioară cucernică din neam nobil, Capitolina Dimitrievna, care avea vreo cincizeci de ani, în timp ce Pavel avea puțin peste douăzeci; i-⁠a cununat, dar le-⁠a rânduit să trăiască precum frate și soră. Mai târziu au luat în grijă două fetițe, Steșa și Vera.

A fost hirotonit diacon, apoi preot, și a slujit la biserica Sfinții Petru și Pavel din Odesa. Odesenii îl iubeau pentru predicile lui, credința vie, dragostea de oameni și hărnicie. Influența lui asupra poporului a fost observată de autorități, care l-⁠au mutat într-⁠un cătun îndepărtat, apoi în satul Kapaklievka. Slujea zilnic Liturghia, ruga molitfe pentru bolnavi și citea rugăciuni pentru cei stăpâniți de duhuri, iar bolnavii veneau din toate orașele din jur și mulți se vindecau.

La 30 aprilie 1929 a fost arestat pentru „practicarea vindecării și înșelăciuni menite să stârnească superstiții” și exilat la Turuhansk, în ținutul Krasnoiarsk, pe trei ani. După el au plecat soția, fiicele adoptive și vreo douăzeci de fii duhovnicești; au trăit adunând ceapă sălbatică, arzând var, tăind pădure și spălând rufe. În 1933 a fost eliberat și s-⁠a mutat la Leningrad, unde a slujit la biserica Sfântul Gheorghe, dar a fost arestat din nou pentru „apartenență la Uniunea Arhanghelului Mihail” și închis la Kresti. În celula lui a fost adus un bolnav furios, care s-⁠a liniștit când părintele s-⁠a rugat. Leningradul NKVD l-⁠a condamnat în 1933 la încă trei ani la Turuhansk, dar, fiind grav bolnav, în 1934 a fost mutat la Akmolinsk.

Acolo a ajuns în închisoare, s-⁠a îmbolnăvit și a ținut postul Crăciunului, cu toate batjocurile. Negând vinovăția, a ținut greva foamei. În casele lui și ale fiilor duhovnicești s-⁠au făcut percheziții în care s-⁠a găsit mult ceai, iar părintele a fost învinuit de speculă. La 22 ianuarie 1936 a fost osândit la zece ani de lagăr și trimis la Karlag. La 14 aprilie 1937 a fugit din secția a 5-a Nura, spunând că unii recidiviști îl amenințau cu moartea, și a fost prins a doua zi, apoi pus la carceră, unde a ținut din nou greva foamei. La 31 iulie a fost trimis în punctul Karagan, unde nu mai putea merge la muncă din cauza bolii; conducerea l-⁠a acuzat că își ridica artificial temperatura. În august 1937 a fost arestat din nou, învinuit de agitație contrarevoluționară printre deținuți. A negat. La 31 august 1937 troica din Karaganda l-⁠a condamnat la moarte. Sentința a fost executată la 5 septembrie 1937. Locul îngropării nu se cunoaște. A fost reabilitat în 1993, după legea Republicii Kazahstan.

Este pomenit la 5 septembrie și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, după stilul nou.