Pavel Svetozarov

Sfântul Sfințit Mucenic Pavel Svetozarov, protoiereu, s-⁠a născut în 1867 în satul Kartmazovo, gubernia Vladimir, în familia diaconului Mihail Ivanovici Svetozarov. A terminat Academia Teologică din Moscova în 1891 și a fost numit profesor de Legea lui Dumnezeu la gimnaziul de băieți din Șuia. Voia să se călugărească, dar protoiereul Evlampie Pravdin, starețul catedralei Învierii din Șuia, i-⁠a propus să se căsătorească cu fiica lui, Sofia, și să devină preot la catedrală. Pavel a primit și, căsătorit la 24 iunie 1892, a fost hirotonit preot la 2 august. Au avut opt copii; Sofia a murit în 1906, iar el i-⁠a crescut singur. În 1907 a fost ridicat la rang de protoiereu și numit starețul catedralei, protopop și președinte al secției Consiliului școlar eparhial. Era unul dintre cei mai cunoscuți preoți ai orașului, mai ales pentru predici, și după venirea la putere a ateilor a mutat orele de Lege a lui Dumnezeu în catedrală.

Confiscarea odoarelor

Principala sfințenie a catedralei era icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Șuiskaia-⁠Smolenskaia, zugrăvită în 1655, când bântuia ciuma. În 1922, în foametea care a lovit Rusia, Patriarhul Tihon a strâns ajutoare pentru cei flămânzi, dar autoritățile au cerut predarea argintăriei bisericești, folosind foametea ca prilej pentru jefuirea bisericilor. În martie 1922, comisia de la Șuia a venit la catedrală, a găsit oamenii la slujbă, a cerut să fie golită și a amenințat că-⁠i va lua ostatici pe preot și pe membrii comisiei bisericești. Părintele Pavel a spus că nu poate alunga rugătorii, a rugat poporul să plece, dar a spus și că el nu va preda cele sfințite cu mâna lui, deoarece ar fi sfințenie călcată, dar că nu va opune rezistență când le vor lua comisia. Mulțimea a rămas. La 15 martie, în piață, milițienii călare au gonit oamenii cu nagaicile, ostași au fost aduși, iar adolescenți au sunat clopotele, mamele îi încurajau.

Procesul și mucenicia

Pentru acele evenimente au fost judecați părintele Pavel, preotul Ioan Rojdestvenski și credincioșii Petru Iazîkov, Nicolae Malkov, Avxentie Kalașnikov, Serghei Mefodiev și fecioara Anastasia. Procesul a avut loc în teatrul din Ivanovo-⁠Voznesensk, între 21 și 25 aprilie 1922, cu o sesiune itinerantă a Tribunalului Revoluționar Suprem. Părintele Pavel nu s-⁠a recunoscut vinovat. A fost întrebat dacă a primit instrucțiuni de la superiorii lui și dacă socotește obligatorii poruncile Patriarhului: Mesajele Patriarhului Tihon le socotesc obligatorii. Mi-⁠era limpede că valorile trebuiau date, dar nu puteam să le dau cu mâna mea. Președintele i-⁠a sugerat că recunoașterea și căința sunt cea mai bună apărare; el a răspuns în ultimul cuvânt că stând în fața morții nu poate minți, a cerut să nu fie osândit la moarte, dar nu pentru sine, ci pentru copiii care vor rămâne fără tată, deoarece mama lor nu mai trăia.

La 25 aprilie sentința a fost citită: protoiereul Pavel Svetozarov, preotul Ioan Rojdestvenski și mireanul Petru Iazîkov au fost osândiți la moarte. Credincioșii au trimis imediat cerere de grațiere la Comitetul Executiv, iar Prezidiul a hotărât grațierea, dar Politburo, cu voturile lui Lenin, Troțki, Stalin și Molotov, a hotărât executarea, confirmată la 4 mai. La 10 mai 1922, la ora două noaptea, sentința a fost executată. Se povestește că, înainte de execuție, preoții și-⁠au făcut slujba de înmormântare și au rămas liniștiți. Ultima rugăciune a părintelui Pavel a fost pentru copiii rămași orfani, iar Dumnezeu a ascultat-⁠o: copiii au trăit toată viața sub ocrotire ceresc, iar fiica cea mică a murit în casa părintească în anii optzeci.

Este pomenit la 10 mai, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 20 iunie în Soborul sfinților din Mitropolia Ivanovo și la 10 decembrie în Soborul din Radonej, după stilul nou.