Petru din Solvîcegodsk

Sfântul Sfințit Mucenic Petru din Solvîcegodsk, numit și Petru din Cerevkovo, preot, este pomenit la 1 noiembrie în Soborul sfinților din Mitropolia Arhanghelsk. În 1613 Nordul Rusiei trecea prin vremuri grele: pe Onega, Dvina de Nord și Vîcegda bântuiau cete de tâlhari, „oameni lituani hoți”. O asemenea bandă, sub atamanul Iațki, înainta de la Holmogorî în susul Dvinei spre Veliki Ustiug. Pe drum s-⁠a aflat Cerevkovo. Când banda a năvălit în sat, preotul Petru slujea Liturghia în biserica Sfântul Nicolae. Ticăloșii l-⁠au prins, deși încerca să-⁠i înțelepțească și să-⁠i oprească, l-⁠au legat de coada unui cal și l-⁠au târât pe străzile satului până și-⁠a dat sufletul.

Au trecut mai bine de patruzeci de ani, iar numele lui și locul îngropării aproape se uitaseră. În 1656, în cimitirul bisericii din Cerevkovo a ieșit din pământ un sicriu, iar multor enoriași a început să li se arate un om în veșminte preoțești, poruncindu-⁠le să spună preoților să săvârșească parastase pentru sicriul ieșit din pământ. S-⁠au petrecut și vindecări minunate la sicriu. Clerul bisericii a fost mai întâi sceptic, până la 23 iunie 1657, când biserica a luat foc de la fulger. Un perete aprins a căzut peste sicriu, acoperindu-⁠l cu tăciuni arzători, dar sicriul a rămas întreg. În noaptea de 24 iunie, paznicul bisericii a văzut o strălucire care ieșea din sicriu; când se apropia, strălucirea dispărea, iar când se depărta, reapărea.

Toate acestea i-⁠au convins chiar și pe cei mai sceptici că sicriul este al mucenicului Petru, care s-⁠a arătat ca un drept nu numai prin moarte, ci și prin viața lui întreagă. Peste mormânt s-⁠a ridicat curând o capelă, iar vindecările au fost trecute cu grijă în scris. Într-⁠o carte despre vieți ale sfinților din Eparhia Vologda se spune că din 1657 până în 1718 s-⁠au înregistrat patruzeci și opt de vindecări. Încă din primul sfert al secolului al XVII-⁠lea mucenicul era cinstit ca sfânt; i s-⁠au alcătuit tropar și condac. Reforma bisericească începută în 1721 din inițiativa lui Petru I, care a oprit multă vreme proslăvirea multor sfinți, nu a lăsat să se ducă lucrul la capăt, iar sicriul cu moaștele a fost reîngropat. În fiecare duminică se slujeau parastase la mormânt, iar în fiecare an, în ziua morții lui, se citea istorisirea minunilor, până când în 1854 manuscrisul a fost luat de conducerea eparhiei. La începutul secolului al XIX-⁠lea numele preotului Petru a fost trecut în lista sfinților din Vologda, dar fără legătura cu Cerevkovo, iar amintirea evenimentului s-⁠a șters; în 1854 eparhia a luat poziție împotriva cultului, găsind în istorisirea minunilor neajunsuri. În 1859 s-⁠a răspândit zvonul că sicriul a ieșit iar din pământ; mormântul a fost cercetat și deschis de o comisie eparhială, iar pomenirile au fost oprite până în 1860, când, la rugămințile enoriașilor, s-⁠a dat voie să se facă parastase la cererea celor ce doreau.

În vremea sovietică capela a fost închisă și a găzduit felurite instituții, între care un muzeu școlar. În 1989-1990 a fost restaurată parțial și predată comunității ortodoxe, iar în iunie 1991 a fost sfințită; din 2000 s-⁠a reluat și prăznuirea zilei sfântului. Sfântul Petru a murit în 1613.