Frideswida

Cuvioasa Frideswida a fost o prințesă engleză și stareță, ocrotitoarea orașului Oxford și a universității lui. A murit la 19 octombrie 727, ziua în care este pomenită. Este socotită ctitora unei mănăstiri care a fost mai târziu înglobată în catedrala Christ Church din Oxford.

Era fiica lui Dida din Eynsham, sub-⁠rege al Merciei, ale cărui pământuri cuprindeau vestul Oxfordshire-⁠ului și cursul superior al Tamisei. Cea mai veche povestire despre ea, Viața Sfintei Fritheswith Fecioara, se păstrează într-⁠un manuscris din începutul veacului al XII-⁠lea. Potrivit acestei povestiri, s-⁠a născut regelui Dida și soției sale Safrida, și, încă tânără, a întemeiat cu ajutorul tatălui o mănăstire. Părinții au murit curând după aceea. Algar, regele Leicesterului, a vrut să o ia de soție, deși ea făcuse făgăduința feciorelniciei. Când a refuzat, Algar a încercat s-⁠o răpească, iar Frideswida a fugit în pustie. În fugă a găsit o corabie trimisă de Dumnezeu, care a dus-⁠o la Bampton. Algar a căutat-⁠o la Oxford, dar locuitorii au refuzat să-⁠i spună unde este, iar el a orbit. După o variantă, a fost vindecat prin rugăciunile ei.

Mai târziu Frideswida a căutat o singurătate mai adâncă și s-⁠a mutat la Binsey. Ca să nu mai aducă apă de la Tamisa, care era departe, s-⁠a rugat lui Dumnezeu și a izvorât o fântână. Apa ei avea putere de vindecare și mulți veneau la ea. O fântână refăcută în veacul al XIX-⁠lea se găsește la biserica Sfânta Margareta din Binsey. Frideswida s-⁠a întors apoi la Oxford și a rămas stareță până la moarte. Mănăstirea ei era un important proprietar de pământuri în regiune, dar a fost distrusă în 1002, în vremea masacrului din ziua Sfântului Brice, când un grup de danezi a fost ars într-⁠o biserică, din porunca regelui Ethelred.

Moaștele ei au fost cinstite într-⁠o raclă la mănăstire, unde mai târziu s-⁠a ridicat o mănăstire de canonici augustinieni. În 1180, arhiepiscopul Richard de Dover a mutat moaștele într-⁠o nouă raclă în biserica mănăstirii, în prezența regelui Henric al II-⁠lea. Chiar Ecaterina de Aragon a vizitat racla în timpul ultimei ei sarcini. În 1440, arhiepiscopul Henry Chichele a proclamat-⁠o oficial ocrotitoarea Oxfordului și a universității. Racla a fost de mai multe ori pângărită în timpul desființării mănăstirilor, iar în 1546 biserica mănăstirii a devenit catedrala eparhiei Oxford, rol pe care îl are și azi. Regina Maria a refăcut racla în 1558, dar mai târziu canonicul calvin James Calfhill a pângărit-⁠o, vrând să înăbușe cinstirea, iar rămășițele ei au fost amestecate cu cele ale Catherinei Dammartin, soția lui Petru Martir Vermigli, și așa se află și azi.

Praznicul ei se ține la 19 octombrie, ziua morții; mutarea moaștelor se pomenește la 12 februarie, iar aflarea lor la 15 mai. Este înfățișată cu toiagul unei starețe, cu un izvor care țâșnește lângă ea și un bou la picioare. Apare în vitralii medievale și într-⁠unul de Edward Burne-⁠Jones, în capela catedralei Christ Church unde se află și racla ei. Cinstirea ei a reînviat în pelerinaje la Christ Church.