Porfirie Rubanovici

Sfântul Sfințit Mucenic Porfirie Rubanovici, numit și Porfirie din Zaslavl, protoiereu, a fost preot în Belarus, a fost condamnat la zece ani de lagăr în 1937 și a fost ucis în 1943 de partizani. Pagina îl numără între cei douăzeci și trei de preoți mucenici ai Minskului.

S-⁠a născut în 1883 în satul Lemeșevici, ținutul Pinsk, gubernia Minsk, într-⁠o familie de preoți din tată în fiu. A învățat la Școala duhovnicească din Pinsk, unde a predat un timp cântarea, fiind înzestrat cu auz fin și voce rară, apoi la Seminarul din Minsk. A fost hirotonit preot în 1909 și a slujit ca paroh la biserica Sfânta Treime din Dobroslavka, ținutul Pinsk. Din 1914 a slujit la Zaslavl, ca paroh al bisericii Schimbării la Față, aproape de Minsk, până în 1936; localnicii și-⁠l aminteau ca pe un păstor bun, binevoitor și atent la nevoile enoriașilor.

Prima oară a fost arestat în 1928, pentru neplata impozitului bisericii (în acte, „neîndeplinirea obligațiilor către stat”), și a stat trei luni și jumătate în închisoare. La începutul anilor treizeci, lângă biserica lui s-⁠a ridicat un club în care, o dată pe săptămână, de obicei duminica, se dădeau spectacole antireligioase care jigneau credincioșii; părintele Porfirie a răbdat în tăcere, împreună cu oamenii. Epitropul bisericii, Fedot Dorojka, a fost arestat și trimis în Siberia, de unde nu s-⁠a mai întors. În 1935 biserica Schimbării la Față a fost închisă cu forța, împotriva voinței credincioșilor. Părintele Porfirie nu s-⁠a lepădat de preoție și nici nu s-⁠a retras din slujire, ci a slujit din 1935 într-⁠o mică biserică de cimitir, a icoanei Maicii Domnului de la Kazan. În iunie 1936 i s-⁠a interzis să slujească și acolo și i s-⁠a poruncit să plece din Zaslavl; a fost mutat la Bîhov, mai departe de granița cu Polonia, fiind socotit „nesigur” pentru că rămăsese preot. În Bîhov nu mai exista nicio biserică deschisă, așa că nu a mai slujit.

A doua și ultima oară a fost arestat la 5 august 1937, cu învinuirea obișnuită de propagandă antisovietică; în realitate, a fost lipsit de libertate pentru că nu a vrut să se lepede de credința în Dumnezeu și de preoția primită de sus. Fără proces și fără anchetă, printr-⁠o sentință din 31 octombrie 1937, a fost condamnat la zece ani de lagăr. Și-⁠a ispășit pedeapsa lângă Gomel, muncind la o fabrică de turbă. În 1943 a fost ucis de partizani.

Este pomenit la 11 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Belarus și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, după stilul nou.