Rabula al Edessei

Cuviosul Rabula al Edessei a fost episcopul Edessei între 411/412 și 435/436, cunoscut pentru împotrivirea lui față de învățătura lui Teodor de Mopsuestia și a lui Nestorie și pentru sprijinul dat Sfântului Chiril al Alexandriei. Este cinstit ca sfânt de Bisericile Orientale. Sinaxarele grecești din veacurile IX-⁠XII, păstrate la Sinai, îl pomenesc la 20 decembrie, iar Biserica Siriană la 7 sau 8 august.

S-⁠a născut în jurul anului 350, la Qenneshrin, la câteva mile la sud de Alep, într-⁠o familie aleasă. Tatăl lui era păgân și preot al zeilor, iar mama, creștină evlavioasă. Cu toate că a crescut sub înrâurirea mamei, a rămas păgân până după căsătorie. Pe la anul 400, într-⁠o călătorie la moșiile lui, a văzut o vindecare minunată și a fost atins de învățătura lui Eusebiu, episcopul Qenneshrinului, și a lui Acachie, episcopul Alepului, așa încât s-⁠a întors la creștinism. Apoi și-⁠a lăsat mama, soția și copiii și a ales viața monahală. Cu energia firii lui înflăcărate și-⁠a vândut toate averile și a trăit cu asprime, mai întâi într-⁠o mănăstire, apoi ca pustnic singuratic. Viața lui povestește că, împreună cu alt monah, Eusebiu (viitorul episcop al Tellei), a căutat mucenicia, stârnind pe păgânii din Baalbek, unul dintre ultimele sălașuri ale păgânismului. În loc să fie uciși, au fost grav bătuți, iar Rabula a fost cruțat, după Viața lui, pentru că era hărăzit să devină episcop.

După moartea episcopului Diogene, în 411-412, Rabula a fost ales episcop al Edessei și a primit slujba fără obișnuita împotrivire. Ca episcop s-⁠a arătat de o energie neobișnuită și a trăit personal în asceză. A făcut mari rânduieli pentru săraci și pentru cei suferinzi din eparhia lui, a ridicat spitale și a ținut cu strășnicie disciplina clerului și a călugărilor. A scris legi pentru membrii Legământului (Bnay Qyāmā). Viața lui spune că a luptat cu râvnă împotriva păgânilor, a celor socotiți eretici și a evreilor și că ar fi dărâmat patru temple și o sinagogă. A pus să fie înlocuită Diatessaronul lui Tatian, adică armonizarea Evangheliilor, cu cele patru Evanghelii canonice, poruncind ca un exemplar să fie așezat în fiecare biserică, și a sprijinit o traducere revizuită a Noului Testament în siriacă. A compus și numeroase imnuri.

S-⁠a împotrivit vehement nestorianismului. Într-⁠o vizită la Constantinopol a ținut o predică împotriva învățăturii lui Nestorie înaintea lui Teodosie al II-⁠lea, care era pe atunci binevoitor față de Nestorie; o parte din predică se păstrează într-⁠o versiune siriacă. A fost prieten cu Chiril al Alexandriei, a corespondat cu el și a tradus în siriacă tratatul lui De recta fide. După Sinodul al III-⁠lea Ecumenic de la Efes a intrat într-⁠un conflict îndelungat cu Iba, rectorul școlii din Edessa, care, deși recunoștea osândirea lui Nestorie, se împotrivea osândirii scrierilor lui Teodor de Mopsuestia. În vremea schismei dintre Efes și Unirea din 433, Rabula l-⁠a sprijinit pe Chiril și a ajuns în conflict cu cei mai mulți episcopi din dieceza Răsăritului și cu conducătorul lor, Ioan al Antiohiei. Mai târziu cei mai mulți dintre episcopii răsăriteni s-⁠au împăcat cu Chiril.

Din scrierile lui s-⁠au păstrat puține: trei scurte tratate pentru preoți și călugări, fragmente din cele patruzeci și șase de scrisori (cele mai multe adresate lui Chiril), predica din Constantinopol, colecții de reguli de rânduială bisericească, de autenticitate uneori îndoielnică, și imnuri. Canonul pentru slujba lui a fost scris de Sfântul Iosif Imnograful. A păstorit douăzeci și patru de ani și a murit în august 435 sau 436, iar scaunul l-⁠a primit Iba. Unii cercetători socot că imaginea foarte pozitivă din Viața lui, scrisă de un ucenic la scurtă vreme după moarte, poate fi parțial exagerată.