Danilo al II-⁠lea

Sfântul Daniil al II-⁠lea a fost arhiepiscop al Serbiei între anii 1324 și 1337, monah athonit, sfetnic de curte, ctitor și autor al celei mai vechi părți din „Viețile regilor și arhiepiscopilor sârbi”. Este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, iar Academia Sârbă de Științe și Arte l-⁠a pus la sfârșitul secolului XX între cei o sută de sârbi cei mai însemnați. Este pomenit la 20 decembrie.

Tinerețea și călugăria

S-⁠a născut în jurul anului 1270, după unele izvoare în zona Pilot, în nordul Albaniei de azi, într-⁠o familie nobilă sârbă. Numele lui de dinainte de călugărie nu s-⁠a păstrat. A primit o învățătură aleasă de la oamenii cei mai învățați ai Serbiei și ai Bizanțului și a ajuns unul dintre cei mai de încredere curteni ai regelui Ștefan Uroș al II-⁠lea Milutin.

După o convorbire cu un bătrân într-⁠o mănăstire din Sopoćani, unde l-⁠a însoțit pe rege, s-⁠a hotărât să se facă monah. Pe la 1300 a părăsit cariera de la curte și a intrat în mănăstirea Sfântului Nicolae din Končul, pe Ibar, unde egumenul Nicolae l-⁠a tuns cu numele Daniil. La cererea arhiepiscopului Eustatie al II-⁠lea a venit la Peć și a fost hirotonit preot, iar în 1305 a fost ales egumen al Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte.

Hilandarul și episcopia

În anii 1307 până la 1310, când cetele catalane au prădat Athosul, Daniil a condus apărarea Hilandarului, fiind mai degrabă om de război, diplomat și chivernisitor decât monah. A strâns comorile cele mai de preț ale mănăstirii și a plecat cu o escortă armată în Serbia, unde le-⁠a încredințat lui Milutin. Când pacea s-⁠a întors la Athos, a lăsat egumenia și s-⁠a retras la liniștea desăvârșită. În acei ani a fost aproape de Mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde mulți monahi erau sârbi, și avea acolo un părinte duhovnicesc.

În 1311 a fost ales episcop de Banjska și a venit în Serbia, cu învoirea de a trăi în Athos când nu era necesar, și a pus la capăt lucrările mănăstirii Banjska, ctitoria lui Milutin, și a avut grijă de tezaurul regal. În 1315 s-⁠a retras din nou la Hilandar. În 1316, după moartea arhiepiscopului Sava al III-⁠lea, Milutin a dorit să-⁠l facă pe el arhiepiscop. Soborul de alegere s-⁠a întrunit de trei ori, iar în 1317 a fost ales ucenicul lui, Nicodim, egumenul Hilandarului. Daniil a fost numit în același an episcop al Humului și a rămas acolo până în 1324, când a fost așezat arhiepiscop al Serbiei, cu scaunul la Peć.

Arhiepiscopia

Păstorirea lui s-⁠a petrecut în vremea regilor Milutin, Ștefan Dečanski și a primilor ani ai lui Ștefan Dušan. A fost sfetnic al domnitorilor, diplomat iscusit și a ajutat la împăcarea fraților Milutin și Dragutin, apoi a lui Milutin cu Ștefan Dečanski. Încă din viață, se spune că a primit darul facerii de minuni și al vindecărilor.

A zidit în 1328 biserica Maicii Domnului la Peć, pe care a legat-⁠o printr-⁠un exonartex, proiectat de el însuși, de bisericile Sfinților Apostoli și a Sfântului Dimitrie. A ridicat și biserica Sfântului Nicolae la Peć și pe cea a Sfântului Gheorghe în Maglič.

Scrierile

Daniil a scris cea mai veche parte a culegerii „Viețile regilor și arhiepiscopilor sârbi”, cu viețile regilor Ștefan Uroș I, Ștefan Dragutin și Milutin, ale reginei Elena și ale arhiepiscopilor Arsenie I, Ioanichie I și Eustatie I. Această lucrare, scrisă între 1317 (Viața reginei Elena) și 1324 (Viața regelui Milutin), este izvorul cel mai important pentru istoria dinastiei Nemanjić și a Bisericii Sârbe între mijlocul veacului al XIII-⁠lea și primul sfert al celui de-⁠al XIV-⁠lea, și continuă tradiția Sfântului Ștefan cel Întâi-⁠Încoronat. A alcătuit și slujbe pentru arhiepiscopii Arsenie și Eustatie. În cântecele populare sârbe, lucrarea sa este numită „cărțile bătrânești” și „cărțile împărătești”. Daniil a avut un rol de seamă și la curtea Nemanjizilor, unde a lucrat la ideea unei dinastii sfinte.

Moartea și cinstirea

A trecut la Domnul la 19 decembrie 1337 și a fost îngropat la Peć, într-⁠una din bisericile zidite de el, a Maicii Domnului Hodighitria. Este pomenit la 20 decembrie, în Soborul Sfinților Ierarhi Sârbi și al Sfinților Cuvioși Athoniți.