Antonie Smirnițki

Sfântul ierarh Antonie (în lume Avraam Gavrilovici Smirnițki, 1773-1846) a fost episcop, apoi arhiepiscop al Voronejului și Zadonskului în Biserica Ortodoxă Rusă, un ierarh nevoitor, cunoscut pentru smerenia lui, care a pregătit proslăvirea Sfântului Mitrofan al Voronejului și a Sfântului Tihon al Zadonskului. A murit la Voronej la 20 decembrie 1846 (2 ianuarie pe stil nou). A fost canonizat ca sfânt cu cinstire locală a eparhiilor Voronej și Lipețk la 26 mai 2003, iar în 2008 Soborul arhieresc al Bisericii Ruse a hotărât cinstirea lui în toată Biserica. Este pomenit la 20 decembrie.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut la 29 octombrie 1773 în satul Povstin, ținutul Piriatin, gubernia Poltava (azi în Ucraina), în familia numeroasă a unui protoiereu. A învățat citirea din Ceaslov și din Psaltire și a ajutat pe tatăl său ca psalt. Numele Smirnițki (de la „smerit”) l-⁠a primit la școală, pentru smerenia care îl deosebea din copilărie și pe care nu a pierdut-⁠o toată viața. A făcut studiile teologice la Academia din Kiev. La absolvire, în 1796, dorea să fie preot de regiment, dar nu a primit binecuvântarea mitropolitului Samuil al Kievului, care a spus pe patul de moarte că „lui Smirnițki i-⁠au fost rânduite alte căi”. În august 1796 a intrat în Lavra Peșterilor din Kiev, unde la 21 februarie 1797 a fost tuns monah de mitropolitul Ierofei (Malițki) și a primit numele în cinstea Sfântului Antonie al Peșterilor; la 21 aprilie 1797 a fost hirotonit ierodiacon. Mai întâi a avut grija bibliotecii Lavrei; la 20 noiembrie 1799 a fost hirotonit ieromonah de mitropolitul Gavriil (Bănulescu-⁠Bodoni), iar la 25 ianuarie 1808, de mitropolitul Serapion, numit șef al tipografiei Lavrei.

Din primele zile de monahism s-⁠a dedicat nevoințelor de înfrânare, rugăciune și smerenie; nu avea nicio avere, purta o cămașă aspră de păr și împărțea săracilor tot ce primea. Aceasta i-⁠a adus o adâncă prețuire. Din 20 septembrie 1814 a fost numit mai-⁠mare al Peșterilor Apropiate și a cerut atunci tunderea în schimă, dar nu a primit îngăduința mitropolitului. Din 2 ianuarie 1815 a fost locțiitor (namestnic) al Lavrei, iar în 1817 mitropolitul Serapion l-⁠a ridicat arhimandrit. În Lavră a rânduit citirea săptămânală de către frați a acatistului Adormirii Maicii Domnului, în mulțumire pentru izbăvirea Kievului de năvălirea francezilor în 1812. În 1816 împăratul Alexandru I, care a vizitat în Lavră pe nevoitorul schimonah Vasian, a arătat adâncă cinstire și locțiitorului Antonie și la plecare i-⁠a dăruit o cruce pectorală împodobită cu diamante.

Episcop al Voronejului

La 31 ianuarie 1826 a fost hirotonit episcop de Voronej. Turma din Voronej îl cinstea cu evlavie pe arhiereul ei, pentru viața lui nevoitoare. Veneau de departe la Voronej ca să primească binecuvântarea lui și să-⁠i asculte sfatul. Cine nu putea veni în persoană, scria, și nimeni nu rămânea fără răspuns și fără îndrumare. „Mulți ani am trăit”, spunea el cu smerenie, „și fapte bune nu am.” La laudele care i se aduceau, zicea numai: „Nu-⁠mi cunoaște încă toate slăbiciunile și lipsurile.” Episcopul Antonie a fost unul dintre inițiatorii traducerii în limba rusă a scrierilor Sfinților Părinți, mai ales ale cuviosului Efrem Sirul, ceea ce s-⁠a și făcut în 1829. A ajutat și dezvoltarea tipăririi bisericești: icoane, acatiste și învățături folositoare sufletului se tipăreau în tiraje mari. A binecuvântat pe N. A. Motovilov să meargă la Kursk să adune știri despre părinții cuviosului Serafim de Sarov.

El a săvârșit proslăvirea Sfântului Mitrofan al Voronejului. Din 1830 a început să pregătească materiale pentru proslăvire și s-⁠a adresat întâia oară Sfântului Sinod; după a doua dare de seamă, la 25 iunie 1831, moaștele sfântului au fost recunoscute de Sinod ca nestricate, iar la 6 august 1832, în slujire cu arhiepiscopul Grigorie (Postnikov) al Tverului, membru al Sinodului, și cu doisprezece preoți, episcopul Antonie a condus sărbătoarea deschiderii și aflării moaștelor; la 6 decembrie 1832 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. De două ori, la sfârșitul anilor 1830 și începutul anilor 1840, a cerut împăratului și procurorului șef să fie lăsat să se retragă la Lavra Peșterilor, dar a fost refuzat; la 28 octombrie 1841 i s-⁠a dat ajutor prin înființarea vicariatului Ostrogojsk. La 20 mai 1846 a vestit Sfântului Sinod aflarea moaștelor nestricate ale Sfântului Tihon, iar în octombrie 1846, după o nouă cercetare a moaștelor, a cerut proslăvirea lui. A primit Ordinul Sfântul Vladimir și Ordinul Sfântul Alexandru Nevski (13 aprilie 1840).

Sfârșitul și cinstirea

A murit la Voronej la 20 decembrie 1846. În ziua morții a dictat o remarcabilă „Diată duhovnicească către turma lui”, care, rămasă fără semnătura lui, n-⁠a avut statut oficial. A fost îngropat la 27 decembrie în catedrala Bunei Vestiri a mănăstirii Mitrofan, în cripta de lângă racla Sfântului Mitrofan, cu o placă de fontă deasupra. Arhiepiscopul Antonie a lăsat să fie îngropat în veșmânt de schimonah, chiar la intrarea în biserică, fără niciun monument, „ca toți care intră să mă calce în picioare”. În 1914 a fost creată la Voronej o comisie care a cercetat rămășițele; la deschiderea criptei s-⁠a văzut că sicriul în care erau trupul nestricat și veșmintele păstrate putrezise și s-⁠a risipit la atingere; trupul a fost mutat într-⁠un sicriu nou, iar intrarea în mormânt a fost zidită. Prin osteneala arhimandritului Alexandru (Kremenețki) și a lui A. A. Poleanski, cu darurile cinstitorilor, s-⁠a făcut deasupra mormântului o capelă-⁠criptă și o piatră de marmură. Pregătirile pentru canonizare au fost făcute pentru Soborul din 1917-1918. Cu binecuvântarea patriarhului Alexei al II-⁠lea, la 26 mai 2003 mitropolitul Metodie al Astanei a săvârșit trecerea arhiepiscopului Antonie între sfinții eparhiei Voronej și Boriglebsk. În 2008 Soborul arhieresc l-⁠a proslăvit pentru cinstire în toată Biserica.