Serafim Culakov

Sfântul Cuvios Mucenic Serafim Culakov, ieromonah al Mănăstirii Sfântul Nicolae din Koriajma, a fost împușcat la 30 septembrie 1918, la vârsta de patruzeci și cinci de ani, împreună cu arhimandriții Pavel (Moiseev) și Teodosie (Sobolev) și cu ieromonahul Nicodim (Șceapkov).

Serafim, în lume Nicolae, a venit la Koriajma în 1904, la treizeci de ani, ca novice al Mănăstirii Prilutki. Se născuse într-⁠o familie de țărani din ținutul Galici, gubernia Kostroma, a lui Iacov Culakov. De mic s-⁠a legat de biserică, a învățat acolo citirea și scrisul, iar când i s-⁠a descoperit o voce frumoasă, ascultarea de la strană a fost ocupația lui preferată. La douăzeci și patru de ani, cu binecuvântarea tatălui, a intrat în mănăstire. Din 1898 a lucrat la Prilutki, un an mai târziu a fost novice, cinci ani a avut ascultări la strană și în chilie, apoi a fost mutat la Koriajma, unde la 14 martie 1904 a fost tuns monah cu numele Serafim. După doi ani a fost hirotonit ierodiacon, iar la 1 iulie 1907 ieromonah. S-⁠a dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu și nu și-⁠a închipuit alt drum.

Octombrie 1917 a tulburat rânduiala mănăstirii; din când în când s-⁠a așezat în ea un reprezentant al noii puteri, numit comandantul mănăstirii. La 27 septembrie 1918, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, mănăstirea a avut slujbă de sărbătoare; arhimandritul Pavel, care înțelegea că vremea tulbure aduce încercări grele, a rostit cuvântul de învățătură. Încercările au venit. La 23 septembrie 1918, la Ceka din Solvîcegodsk a sosit denunțul unui om neștiutor de carte, care spunea că în pădure, în colibe de vânători, locuiesc oameni bogați, probabil burghezi ascunși, și că în Mănăstirea Koriajma, unde înnoptase, erau și acolo oameni dubioși. Aceasta a fost pricina deplasării autorităților. La 30 septembrie au venit în mănăstire comisarul militar și membrii Cekii. În procesul-⁠verbal al comisiei se spune că administrația mănăstirii a opus rezistență când i s-⁠au cerut ascunzătorile și banii. În ce a constat rezistența nu se spune. Comandantul mănăstirii a interogat administrația, dar în dosar nu există procese-⁠verbale de interogatoriu; pe o singură foaie, comandantul a trecut răspunsurile tuturor celor cinci acuzați: arhimandritul Pavel a negat totul, ieromonahul Nicodim la fel, ieromonahul Serafim a spus că nu a administrat nimic, iar arhimandritul Teodosie, că nu s-⁠a amestecat în treburile mănăstirii și a locuit separat. Ceka a trecut în administrația mănăstirii pe Serafim, care nu se ocupa de economie, și pe arhimandritul Teodosie, retras la odihnă, ca să-⁠i poată omorî. Sentința a cuprins „arhimandritul Pavel, arhimandritul Teodosie, ieromonahii Serafim și Nicodim, căpeteniile bandei potrivnice, să fie împușcați”. Motivul nu e arătat; pe atunci clericii erau adesea împușcați pentru că nu predaseră averea bisericii, dar podoabele bisericilor, veșmintele și vasele nu interesau noua putere, ci doar banii donați pentru întreținerea mănăstirii. La percheziție nu au fost găsiți, iar bătrânii nu au dezvăluit nimic. Dorința de a le frânge duhul monahal a fost atât de mare, încât, fără să aștepte confirmarea hotărârii, au fost omorâți numaidecât: la ora două după-⁠amiază, la 30 septembrie 1918, pe o insulă pustie a râului Vîcegda, de pe drumul de la Koriajma, au fost împușcați arhimandritul Teodosie, în vârstă de șaptezeci și șase de ani, arhimandritul Pavel, de șaizeci și nouă, ieromonahul Nicodim, de șaizeci și patru, și ieromonahul Serafim, de patruzeci și patru.

Este pomenit la 30 septembrie, la 1 noiembrie în Soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, după stilul nou.