Serghie Zverev

Sfântul Ierarh Mucenic Serghie (în lume Alexandru Mihailovici Zverev, 1870-1937) a fost arhiepiscop de Eleț. A fost hirotonit în taină episcop în Crimeea, a trecut printr-⁠o scurtă abatere către Biserica Înnoitoare și către alte curente, de care a făcut pocăință, a fost exilat și întemnițat și a fost împușcat într-⁠un lagăr din regiunea Karaganda în noiembrie 1937. A fost proslăvit local în 1997 de Biserica Ortodoxă Ucraineană și în august 2000 de Biserica Ortodoxă Rusă, pentru cinstire în toată Biserica.

Tinerețea și preoția

S-⁠a născut la 4 februarie 1870 în satul Novo-⁠Pavlovka, ținutul Berdiansk, gubernia Taurida (azi regiunea Zaporijia), în familia unui slujitor al bisericii. A terminat școala duhovnicească din Simferopol (1887), seminarul taurid și facultatea de drept a Universității din Sankt Petersburg, Capela Curții Imperiale de cântare, ca regent și învățător de cântare bisericească, și în 1897 Academia Teologică din Moscova, cu titlul de candidat în teologie. A fost hirotonit preot la 8 august 1899 și a fost inspector și învățător de Lege a lui Dumnezeu la școala eparhială de fete din Taurida, până în 1912, apoi protoiereu. Din 1919 a condus școala duhovnicească din Simferopol, iar din 1921 a fost egumen al catedralei Sfinții Petru și Pavel.

Episcopul

Văzând primejdia arestării pentru arhiepiscopul Nicodim (Krotkov), el a hotărât să-⁠l hirotonească episcop pe protoiereul Serghie Zverev, pentru ca acesta să poată conduce eparhia. A fost una dintre primele hirotonii arhierești în taină din Biserica Rusă a secolului XX. În noaptea de 28 august 1922, la metocul mănăstirii Sfinții Cosma și Damian, s-⁠au adunat arhiepiscopii Nicodim și Dimitrie și egumena Varsavia, iar slujba de călugărie și hirotonia au ținut până la ora nouă dimineața. După o lună arhiepiscopul Nicodim a fost arestat, iar Dimitrie exilat. Episcopul Serghie, rămas singurul episcop canonic din Crimeea, a luat conducerea eparhiei.

În toamna lui 1922 a fost arestat și a recunoscut Consiliul Bisericesc al Înnoitorilor, iar la 13 februarie 1923 a fost ales episcop de Melitopol, vicar al eparhiei înnoitoare Ekaterinoslav. A fost arestat din nou în octombrie 1923, apoi eliberat în 1924 pentru lipsă de dovezi. A făcut pocăință înaintea Patriarhului Tihon și a administrat temporar eparhia Samara. A luat parte la înmormântarea Patriarhului Tihon la 12 aprilie 1925 și a semnat actul prin care puterea Bisericii a trecut mitropolitului Petru. La începutul lui 1926 a trecut sub jurisdicția Consiliului Bisericesc Suprem Provizoriu (schisma grigoriană), apoi a fost arestat și condamnat la trei ani de exil în Ural. În 1927 a trecut la iosifieni.

Arhiepiscop de Eleț

În august 1929 exilul s-⁠a încheiat. A făcut pocăință înaintea mitropolitului Serghie, care l-⁠a ridicat arhiepiscop și la 25 septembrie 1929 l-⁠a numit la Eleț. A fost membru temporar al Sfântului Sinod în sesiunea 1933-1934. La 21 ianuarie 1935 a fost arestat, învinuit că, prin legăturile lui cu clerul, ar fi făcut agitație contrarevoluționară și ar fi ținut predici care ar fi chemat la lupta împotriva puterii sovietice. A fost condamnat la cinci ani de lagăr, pe care contemporanii spun că i-⁠a primit cu smerenie, fără murmur, ca din mâna lui Hristos. A fost trimis în lagărele din Karaganda, unde a luat parte la adunări de rugăciune în taină.

Mucenicia

A fost arestat în lagăr, nu s-⁠a recunoscut vinovat și a fost condamnat la moarte pentru „adunări ilegale de rugăciune, săvârșirea de parastase pentru preoții uciși, legături cu străinătatea și nerecunoașterea puterii sovietice”. A fost împușcat la 14 (sau 20) noiembrie 1937, în regiunea Karaganda. La 11 iunie 1997, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a binecuvântat proslăvirea lui locală, la Melitopol, iar în august 2000 Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori. Se pomenește la 7 noiembrie (20 noiembrie pe stilul nou).