Willibrord

Sfântul Willibrord a fost călugăr anglo-⁠saxon și misionar, primul episcop al Utrechtului, numit Apostolul frizonilor. A murit la Echternach, în Luxemburg, la 7 noiembrie 739, și este pomenit în ziua aceea. Este socotit adesea apostolul țărilor Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg).

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 658 în Northumbria, din Wilgils, un creștin evlavios, care după convertire l-⁠a încredințat pe fiul său mănăstirii Ripon, la vârsta de șapte ani, și s-⁠a retras să trăiască într-⁠un mic oratoriu lângă gura Humberului, închinat Sfântului Andrei. Willibrord a crescut sub înrâurirea lui Wilfrid, episcopul de York, și a devenit călugăr benedictin. De la douăzeci de ani a petrecut doisprezece ani la mănăstirea Rath Melsigi, în Irlanda, un loc de învățătură din veacul al VII-⁠lea, unde a învățat de la Egbert din Ripon.

Misiunea în Frizia

În 690, Egbert l-⁠a trimis, împreună cu alți unsprezece însoțitori, să propovăduiască pe păgânii frizoni de pe coasta Mării Nordului, la cererea lui Pepin de Herstal, majordomul franc care avea o stăpânire de nume asupra ținutului. Willibrord a mers de două ori la Roma. În a doua călătorie, la 21 noiembrie 695, în biserica Santa Cecilia din Trastevere, papa Sergiu I i-⁠a dat pallium-⁠ul și l-⁠a sfințit episcop al frizonilor. Beda spune că el nu a mers ca simplu pelerin, ci ca să primească de la papă binecuvântarea pentru lucrarea de propovăduire. S-⁠a întors în Frizia, a ridicat biserici și o mănăstire la Utrecht, unde și-⁠a așezat catedrala; este socotit primul episcop al Utrechtului.

În 698 a întemeiat mănăstirea Echternach, pe locul unei vile romane, dăruite de Irmina din Oeren, soacra lui Pepin. Irmina întemeiase o mănăstire de maici benedictine la Horren, lângă Trier; când o ciumă a amenințat comunitatea, a chemat în ajutor pe Willibrord, iar când boala a ocolit mănăstirea, i-⁠a dat pământurile de la Echternach. Willibrord a predicat fără frică celor mai crunți căpetenii păgâne, între ei și regelui Radbod, care, deși nu s-⁠a creștinat, l-⁠a lăsat să plece în pace. A făcut și o misiune în Danemarca, dar fără mare izbândă. În 714 l-⁠a botezat pe Pepin cel Scurt, nepot al lui Pepin de Herstal.

Pepin de Herstal a murit în 714. În 716, păgânul Radbod a luat înapoi Frizia, a ars biserici și a ucis mulți misionari, iar Willibrord și călugării lui au trebuit să fugă. După moartea lui Radbod, în 719, Willibrord s-⁠a întors sub ocrotirea lui Carol Martel și a refăcut ce se stricase, ajutat cu pricepere de Sfântul Bonifaciu.

Moartea și cinstirea

A murit la 7 noiembrie 739, la optzeci și unu de ani, și a fost îngropat la Echternach, după dorința lui. A fost curând cinstit ca sfânt. Izvoarele de apă de pe drumurile lui misionare erau cercetate de cei care căutau vindecare de boli nervoase, mai ales ale copiilor. Cinstirea lui s-⁠a răspândit în Apus și prin două vieți ale sale, una scrisă de Alcuin. La Echternach se ține în fiecare an, de Rusalii, o procesiune dansantă în cinstea lui, atestată din 1497, care adună mii de participanți. O biserică din Gravelines, în nordul Franței, unde se spune că ar fi debarcat, îi poartă numele. Biserica Ortodoxă Rusă îl cinstește ca sfânt local în eparhia berlineză și germană.