Sever

Sfântul Sever a fost un preot din sudul Galiei, din ținutul Bigorre, care a trăit în secolul al V-⁠lea și a trecut la Domnul în jurul anului 500. Biserica îl cinstește pentru iubirea lui de săraci și pentru viața sa curată, iar satul în care se află mormântul lui îi poartă și astăzi numele: Saint-⁠Sever-⁠de-⁠Rustan, în sud-⁠vestul Franței. Este pomenit la 1 august.

Câteva știri despre el s-⁠au păstrat la Sfântul Grigorie de Tours, în cartea despre sfinții mărturisitori, unde sunt lăudate mai ales două virtuți ale lui: dragostea de sărăcie și milostenia. Sever se trăgea dintr-⁠o familie aristocratică din Bigorre și avea o mare avere. După ce a fost hirotonit preot, nu a păstrat bogăția pentru sine, ci a cheltuit-⁠o hrănind pe cei lipsiți.

Pe două dintre moșiile sale, aflate la vreo treizeci de kilometri una de alta, a zidit câte o biserică: una la Rustan și cealaltă la Sexiacum, care pare să fie satul Saux de astăzi. În fiecare duminică slujea în amândouă, străbătând drumul călare. A înzestrat bisericile cu moaște de sfinți și, după cele scrise despre el, și-⁠a pregătit singur mormântul în biserica de la Rustan.

Tradiția spune că avea obiceiul să lege laolaltă crini abia înfloriți și să-⁠i atârne pe perete. Tot tradiția locului povestește că, la mormântul lui, crinii uscați prindeau din nou viață în fiecare an, la ziua adormirii sale; această minune era scrisă în 1753 pe absida bisericii abației.

După moartea lui, credincioșii l-⁠au cinstit îndată ca sfânt, iar moaștele sale au fost așezate în biserica de la Rustan, care de atunci i-⁠a luat numele. Mormântul, un sarcofag de marmură neagră, a atras mulți pelerini, iar pe la anul 800 călugări benedictini au întemeiat acolo o mănăstire. Abația a fost distrusă și refăcută de mai multe ori, iar claustrul ei a fost mutat în 1890 în grădina Massey din Tarbes.

Sfântul Sever este cinstit de ortodocșii care țin pomenirea sfinților Galiei dinainte de despărțirea Bisericilor și este prăznuit la 1 august.