Simeon Stâlpnicul cel Tânăr

Sfântul Simeon Stâlpnicul cel Tânăr, numit și Simeon de la Muntele Minunat, a fost un nevoitor din veacul al VI-⁠lea care și-⁠a petrecut cea mai mare parte a vieții pe un stâlp, aproape de Antiohia. Biserica îl pomenește ca pe un duhovnic și făcător de minuni, cinstit încă din timpul vieții lui.

S-⁠a născut la Antiohia, în anul 521. Tatăl său, Ioan, era din Edessa, iar mama sa, Marta, este și ea cinstită ca sfântă (4 iulie). Când Simeon avea șase ani, tatăl său a murit într-⁠un cutremur. Copilul a plecat într-⁠o mănăstire de pe un munte în apropiere de Seleucia și s-⁠a alăturat unei obști de nevoitori adunate în jurul stâlpnicului Ioan, care i-⁠a fost povățuitor. Încă tânăr, și-⁠a ridicat un stâlp lângă al lui; el însuși spune într-⁠o scrisoare către Toma, păzitorul Sfintei Cruci din Ierusalim, că trăia pe stâlp când i-⁠au căzut primii dinți. Cu prilejul uneia dintre mutările sale pe un stâlp nou, patriarhul Antiohiei și episcopul Seleuciei l-⁠au hirotonit diacon, în scurtul timp cât a stat pe pământ. Opt ani a rămas lângă stâlpul lui Ioan, atât de aproape că puteau vorbi între ei.

După moartea povățuitorului său, Simeon și-⁠a sporit nevoințele. Viața lui cuprindea post aspru, apă și linte muiată, iar tradiția vorbește despre ispite cumplite din partea demonilor, urmate de mângâiere de la Dumnezeu. De la răsăritul soarelui până după-⁠amiază citea și copia Sfânta Scriptură. A fost hirotonit preot și săvârșea Sfânta Liturghie; ucenicii lui se urcau pe rând pe scară să se împărtășească din mâna lui. Se spune că avea darul vindecării și al priceperii gândurilor celorlalți; Evagrie, istoricul, care îl cercetase pentru povață, mărturisește aceasta. Chiar și icoanele lui s-⁠ar fi dovedit făcătoare de vindecări. Patriarhul Efrem al Antiohiei l-⁠a vizitat, iar împăratul Mauriciu îl avea în mare cinste.

În 541 s-⁠a mutat pe Muntele Minunat, aproape de Antiohia, unde ucenicii au zidit mai târziu o mănăstire. A rămas pe stâlp, după unele relatări, ultimii patruzeci și cinci de ani, în total aproape șaizeci și opt de ani de viață pe stâlpi, și a predicat de acolo. Scrierile lui cuprind treizeci de omilii despre înfrânare și lupta cu patimile, două scrisori către împărații Iustinian și Iustin al II-⁠lea (cea către Iustin, despre pedepsirea samaritenilor răsculați, e citată în actele Sinodului VII Ecumenic), precum și imnuri și tropare despre cutremur. Viața lui a fost scrisă de ucenicul său Arcadie, ajuns episcop al Ciprului, și de Nichifor Uranos.

Sfântul a adormit în anul 596 (alte relatări indică 592 sau 597), la aproape șaptezeci și cinci de ani. Locul a rămas loc de pelerinaj până în secolul al XIII-⁠lea. Biserica îl prăznuiește la 24 mai.