Vincențiu de Lérins

Sfântul Vincențiu de Lérins a fost monah și preot din Galia în veacul al V-⁠lea și autorul lucrării Commonitorium, un scurt îndreptar despre cum se deosebește credința primită de la Părinți de noutatea eretică. Este pomenit ca sfânt al Bisericii nedespărțite. Pomenirea lui este la 24 mai, iar Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a trecut în calendarul ei în 2017.

Viața

Se știe puțin despre viața lui. Izvorul principal este Gennadiu din Marsilia, care și-⁠a scris cartea Despre bărbații însemnați în jurul anului 495. Izvoarele nu se potrivesc asupra locului nașterii: Biserica Ortodoxă din America numește Toul, în nord-⁠estul Galiei, iar alții spun Toulouse. Se crede că a fost fratele Sfântului Lup de Troyes. Înainte de viața monahală a slujit în ceea ce el însuși numește slujba lumească, probabil armata.

A intrat în mănăstirea Sfântului Honorat din insula Lérins, în largul coastei de sud a Galiei, mare centru de nevoință și de studiu, din care au ieșit mulți episcopi. Acolo a fost tuns monah și hirotonit preot. Sfântul Eucheriu al Lyonului l-⁠a numit om sfânt, de seamă prin elocvență și cunoștință. Vincențiu se numește pe sine cel mai mic dintre toți slujitorii lui Dumnezeu. Gennadiu spune că a murit în vremea lui Teodosie al II-⁠lea în Răsărit și a lui Valentinian al III-⁠lea în Apus, deci în anul 450 sau mai devreme, iar Biserica Ortodoxă din America dă ca dată în jur de 445. Moaștele lui se păstrează la Lérins.

Commonitorium

În jurul anului 434, la trei ani după Sinodul de la Efes, Vincențiu a scris Commonitorium sub pseudonimul Peregrin. Voia să aibă în scris, pentru sine și pentru alții, o regulă generală după care să deosebească adevărul Bisericii de erezie. Cuvântul lui cel mai cunoscut spune că în Biserică trebuie ținut ceea ce s-⁠a crezut pretutindeni, totdeauna și de toți. A apărat și numele de Născătoare de Dumnezeu pentru Maica Domnului împotriva lui Nestorie, a cărui învățătură fusese osândită la Efes.

Vincențiu a scris și că învățătura Bisericii crește fără să se schimbe, cum crește trupul omului de-⁠a lungul anilor și rămâne același trup. Tâlcuirea ortodoxă rusă a vieții lui notează că, pentru ortodocși, aceasta nu înseamnă neapărat o dezvoltare a dogmelor în sens romano-⁠catolic: aceeași credință este doar spusă în alte cuvinte, după cum cer împrejurările.

Întrebarea despre har

Vincențiu este adesea bănuit de semipelagianism. Monahii din sudul Galiei, între care cei din Lérins, socoteau că învățătura lui Augustin despre predestinare nu lasă loc strădaniei omului. Semipelagianismul, care căuta o cale de mijloc, a fost osândit la Sinodul al II-⁠lea din Orange, în 529. Commonitorium nu cuprinde această învățătură, deși el nu-⁠l pomenește pe Augustin în lista dascălilor Bisericii. Unii cercetători îi atribuie Obiecțiile lui Vincențiu, pierdute, la care a răspuns Prosper din Aquitania, dar aceasta se discută.