Ștefan Noul Luminat

Sfântul Cuvios Ștefan Noul Luminat din Constantinopol a fost nevoitor și închis în rugăciune, episcop după sfințire, și a adormit în anul 912, la șaptezeci și trei de ani.

S-⁠a născut și a crescut la Constantinopol, din părinți evlavioși, Zaharia și Teofania, care locuiau lângă biserica întâiului mucenic, arhidiaconul Ștefan. Mama lui a ținut, încă din sarcină, o abstinență severă la mâncare, hrănindu-⁠se doar cu pâine, legume și apă, pregătind în pântece un nevoitor. La naștere i s-⁠a găsit pe piept o frumoasă icoană a crucii, semn al „răstignirii cărnii cu patimile și poftele” pe care avea să o săvârșească. Postea încă din scutece: nu lua laptele mamei când ea îl hrănea după ce mâncase mult. Aceasta s-⁠a întâmplat de multe ori, câte două-⁠trei zile, încât rudele se miraseră și se întristau, dar nu-⁠i strica sănătății. A fost botezat, a crescut și a fost înțărcat. În copilărie a învățat cu râvnă și a fost ascultător față de părinți. Când patriarh a ajuns Sfântul Metodie (842-846), tatăl lui, Zaharia, a fost învrednicit cu preoția și trecut în clerul Bisericii celei Mari. Ștefan a primit și el tunderea, a intrat între clericii aceleiași biserici și i-⁠a prezis tatălui sfârșitul apropiat. La optsprezece ani, după moartea tatălui, s-⁠a închis în biserica Sfântului Apostol Petru, hrănindu-⁠se numai cu legume și rugându-⁠se neîncetat. A primit încurajare de sus: într-⁠o noapte i s-⁠a arătat un apostol al lui Hristos care i-⁠a spus: „Pace ție, fiule. Să-⁠ți fie spre bine începutul vieții tale virtuoase, și Domnul să te întărească în ea.” După trei ani a avut o vedenie a sfântului sfințit mucenic Antipa, care i-⁠a spus: „Pace ție, fiule; ia aminte la tine, nu te voi lăsa.” De atunci a mâncat doar o dată sau de două ori pe săptămână legume fără sare. A ajuns la o înaltă curăție morală, a primit rangul arhieresc și a făcut multe minuni.

În anul al doisprezecelea al domniei pioasului împărat Vasile (879), când Ștefan avea patruzeci de ani, un mare cutremur a dărâmat biserica Sfântului Antipa, unde locuia. S-⁠a mutat într-⁠o peșteră mormânt, unde a stat doisprezece ani; din umezeala ei i-⁠au căzut tot părul din cap și din barbă și dinții, iar trupul i s-⁠a slăbit, ajungând la cea mai mare istovire a cărnii. Ieșind din peșteră, i-⁠a servit drept pat o simplă scândură acoperită cu o zdreanță aspră. Apoi a primit îngerescul chip al schimniciei și a mâncat doar la praznicele Domnului, după Dumnezeiasca slujbă, câte o legumă și puțină apă. Cu o asemenea hrană a străbătut cincizeci de ani calea strâmtă a nevoinței, iar la șaptezeci și trei de ani, în 912, și-⁠a dat duhul lui Dumnezeu.

Este pomenit la 22 decembrie, după stilul nou. Numele de Noul Luminat vine de la faptul că a strălucit, ca nevoitorii de odinioară, prin viața sfântă.