Teodosia din Tir

Sfânta Teodosia din Tir a fost o fecioară de șaptesprezece ani care a mărturisit pe față pe Hristos la Cezareea Palestinei, în persecuția de la începutul secolului IV, și a primit cununa muceniciei. Istoria ei a păstrat-⁠o Eusebiu al Cezareei, martor al acelor vremuri. Biserica o pomenește la 2 aprilie.

Vremea persecuției

Eusebiu, care se afla la Cezareea în acei ani, povestește în scrierea sa despre Mucenicii Palestinei întâmplarea Teodosiei, în două versiuni, una mai scurtă și una mai lungă, cu mici deosebiri între ele. Era vremea marii prigoniri, când, prin poruncă împărătească, toți erau siliți să aducă jertfe zeilor romani sub pedeapsa morții. De cinci ani, guvernatorul Urban silea cetatea să împlinească aceste porunci.

Mucenicia

Teodosia venise din Tir, din Liban, la Cezareea Palestinei. În ziua Paștilor din anul 307, după Eusebiu, ea a mers în piața publică, unde mai mulți creștini stăteau în lanțuri, așteptând să fie judecați. Ea i-⁠a încurajat și i-⁠a rugat să-⁠și aducă aminte de ea în rugăciunile lor.

Prinsă de străji și adusă înaintea guvernatorului, a refuzat să jertfească zeilor. Atunci a fost chinuită cu pieptene de fier pe coaste și pe piept, până când i s-⁠au văzut măruntaiele. Văzând că ea suferă fără să se plângă, guvernatorul a îndemnat-⁠o să jertfească și să fie lăsată liberă. Ea i-⁠a răspuns că venise anume ca să fie dată morții și că se bucura să fie învrednicită a lua parte la patimile mucenicilor lui Dumnezeu. Apoi a fost aruncată în mare.

După moartea ei

Eusebiu spune că Urban își vărsase toată furia asupra tinerei, așa că creștinii cu care vorbise ea au fost trimiși la lucru în minele de aramă, fără alte chinuri.

Tradiția sârbă adaugă, cu data de 308 și în vremea împăratului Maximian, că un judecător a poruncit să i se lege o piatră de gât și să fie aruncată în adânc. Îngerii lui Dumnezeu au scos-⁠o vie la țărm, iar când s-⁠a înfățișat din nou înaintea judecătorului, acesta a poruncit să fie tăiată cu sabia. Se mai spune că în noaptea următoare s-⁠a arătat părinților ei, care o îndepărtaseră de la mărturisire, strălucind în slavă cerească, înconjurată de alte fecioare mântuite. Le-⁠a zis că ei ar fi vrut s-⁠o lipsească de o asemenea slavă. Este pomenită la 2 aprilie, iar Biserica Sârbă o prăznuiește la 29 mai după calendarul bisericesc.