Amfian

Sfântul Mucenic Amfian a fost un tânăr creștin din Licia, ucis la Cezareea Palestinei în prigoana lui Galeriu (după izvorul sârbesc, a lui Maximian), în jurul anului 305 sau 306. Este pomenit la 2 aprilie, împreună cu Edesiu, numit uneori fratele lui; izvorul sârbesc îi pomenește pe amândoi la 2 aprilie (15 aprilie după calendarul gregorian). Vechile martirologii îl aveau la 5 aprilie, dar bollandiștii dau drept sigură ziua de 2 aprilie. Anii 287 și 305 din fișă se potrivesc cu izvorul în limba engleză.

Era originar din Licia (după izvorul sârbesc, din Patara), din părinți bogați și cu vază, care i-⁠au dat cea mai bună învățătură de retorică, drept și filosofie la vestita școală din Berit, în Fenicia. Pe când era la studii, a devenit creștin. Părinții se împotriveau încercărilor lui de a-⁠i aduce la creștinism, de aceea Amfian s-⁠a retras în Capadocia; după izvorul sârbesc, s-⁠a retras în taină, cu fratele lui Edesiu, la Cezareea Palestinei, la preotul Pamfil, cunoscut prin sfințenie și cultură duhovnicească, de la care au primit învățătura creștină și s-⁠au nevoit. Despre Amfian se spunea că era cu trupul de 20 de ani, iar cu mintea și cu inima ca de o sută.

Pamfil se afla la Cezareea în vremea muceniciei lui Amfian, tâlcuind Sfânta Scriptură, iar tânărul Amfian era unul dintre ucenicii lui; locuia în casa lui Eusebiu, dar nu a dat nicio știre despre hotărârea lui de a face o mărturisire publică, care a dus la mucenicie. După legendă, avea doar 18 ani când a intrat în templul din Cezareea, unde prefectul Urban aducea jertfă. A prins mâna întinsă care dădea tămâia și l-⁠a mustrat pe dregător pentru închinarea la idoli. Străjile s-⁠au aruncat asupra lui cu furie și, după ce l-⁠au chinuit cu cruzime, l-⁠au azvârlit în temniță. A doua zi a fost adus înaintea prefectului, sfâșiat cu gheare de fier, bătut cu ciomege și ars la foc mic, apoi trimis înapoi în temniță. Izvorul sârbesc spune că i-⁠au înfășurat picioarele în bumbac și i-⁠au dat foc. După trei zile a fost scos iar din închisoare și aruncat în mare, cu pietre legate de picioare (după izvorul sârbesc, cu o piatră la gât). Eusebiu, martor ocular, spune că în acel moment un cutremur a zguduit cetatea, iar marea a aruncat trupul pe țărm.

Edesiu, după izvorul sârbesc, a fost mai întâi trimis la minele de aramă din Palestina, apoi dus în Egipt. La Alexandria a lovit peste obraz pe un dregător, Ierocle, care adunase în piață călugărițe creștine, fecioare și femei cinstite și le dădea desfrânaților spre batjocură. Pentru aceasta a fost chinuit și înecat în mare, ca și fratele lui Amfian. Amândoi s-⁠au săvârșit în jurul anului 306.