Tit Făcătorul de minuni

Cuviosul Tit Făcătorul de minuni s-⁠a nevoit în secolul al IX-⁠lea la Mănăstirea Studion de lângă Constantinopol, unde a arătat din tinerețe râvnă pentru viața monahală. Prin post și blândețea lui a câștigat dragostea fraților, care l-⁠au rugat să primească hirotonia de ieromonah.

Sufletul lui era plin de iubire fierbinte față de Dumnezeu și față de aproapele, iar hrana lui era să facă voia Tatălui ceresc și să-⁠și folosească viața spre zidirea duhovnicească a fraților. Pentru curăția sufletului și viața lui virtuoasă, Dumnezeu i-⁠a dat darul facerii de minuni, și a ajuns părinte duhovnicesc al multor mireni și monahi. În vremea prigoanei iconoclaste a apărat cinstirea sfintelor icoane și a rămas neclintit în credință până la sfârșit, când s-⁠a mutat la Domnul. Este pomenit la 2 aprilie.