Teodosie Sobolev

Sfântul Cuvios Mucenic Teodosie Sobolev, arhimandrit, a fost ucis împreună cu locuitorii mănăstirii Nicolae-⁠Koriajma: arhimandritul Pavel (Moiseev) și ieromonahii Nicodim (Șceapkov) și Serafim (Kulakov). Teodosie, în lume Teodor Sobolev, s-⁠a născut la 11 septembrie 1842, fiul preotului Dormidont Sobolev din biserica Sfinților Petru și Pavel din Jarovsk, ținutul Velsk, gubernia Vologda, și al soției lui Olga Alexeevna, fiica unui diacon. A primit cununa muceniciei prin împușcare la 30 septembrie 1918.

Viața lui Teodosie

Teodor a crescut într-⁠o familie care păstra sfânt tradițiile ortodoxe; la baza creșterii copiilor erau rugăciunea și munca. În 1864, terminând seminarul din Vologda, și-⁠a întemeiat o familie și în același an a fost hirotonit preot la biserica Adormirii din orașul Totma. În 1869 a fost numit profesor de latină la școala duhovnicească din Totma și a lucrat atât de bine, încât în 1875 revizorul Sfântului Sinod i-⁠a dat o aprobare pentru predarea reușită. În 1876 a fost numit membru al conducerii școlii și secretar, apoi preot al bisericii închisorii din Totma. Curând l-⁠a lovit o mare durere: soția a murit. Rămas văduv, s-⁠a dăruit slujirii lui Dumnezeu. La 3 noiembrie 1879 a fost primit în frăția mănăstirii Spas-⁠Sumorin din Totma, în anul următor a fost numit vistiernic, iar la 6 martie 1881 a primit tunderea monahală cu numele Teodosie. Din 1885 a fost numit egumen, mai întâi la mănăstirea Spas-⁠Priluțki din Vologda, apoi la mănăstirea Dionisie-⁠Glușița din Kadnikov, dar povara slujbei îl apăsa și s-⁠a întors în 1889 la mănăstirea lui dragă. În 1892 a fost numit profesor de religie al școlii parohiale Spas-⁠Sumorin, căci vedea în luminarea oamenilor o cale de mântuire. În 1896 a început o nouă perioadă de mutări: egumen la mănăstirea Arsenie-⁠Komel din Griazovet, duhovnic la școala duhovnicească din Ustiug și la mănăstirile Arhanghelului Mihail și Ioan Botezătorul, apoi egumen al mănăstirii Nicolae-⁠Priluțki din Ustiug și, în septembrie 1907, egumen al mănăstirii Intrării Maicii Domnului din Solvîcegodsk, iar în noiembrie a aceluiași an arhimandrit. La 13 septembrie 1916, din pricina bătrâneții și a slăbiciunii, a ieșit la odihnă.

Ceilalți mucenici

Arhimandritul Pavel, în lume Ivan Iacovlevici Moiseev, s-⁠a născut la 16 februarie 1849 în satul Dresviști, ținutul Griazovet, într-⁠o familie țărănească. A învățat singur să citească, din Psaltire, și iubea citirea vieților sfinților. A intrat în mănăstire după treizeci de ani, la 19 martie 1880, la mănăstirea Pavlo-⁠Obnorski; la 9 octombrie a primit monahismul cu numele Pavel. A fost hirotonit ierodiacon la 16 noiembrie 1880 și ieromonah la 24 iunie 1881. La 13 martie 1902 a devenit egumenul mănăstirii Nicolae-⁠Koriajma, unde a rămas până la moarte. Ieromonahul Nicodim, în lume Nicolae, s-⁠a născut la 20 octombrie 1852 la Ustiug, a ajuns la mănăstire la douăzeci și unu de ani, a primit tunderea cu numele Nicodim la 7 august 1886 și a fost hirotonit ieromonah la 25 mai 1896. Ieromonahul Serafim, în lume Nicolae, născut într-⁠o familie de țărani din gubernia Kostroma, a ajuns la Koriajma în 1904, a primit tunderea la 14 martie 1904 și a fost hirotonit ieromonah la 1 iulie 1907.

Arestarea

Octombrie 1917 a tulburat rânduiala mănăstirii. De la o vreme în mănăstire s-⁠a așezat un reprezentant al noii puteri, numit comandantul mănăstirii. La 27 septembrie 1918, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în mănăstire a fost slujbă de praznic. La 23 septembrie, la Ceka din Solvîcegodsk sosise declarația unui om needucat că în Iarensk, pe malul râului Cerna, în colibele vânătorilor, ar locui niște oameni bogați, probabil burghezi ascunși, și că în mănăstirea Koriajma, unde a înnoptat, ar fi fost niște tipi suspecți, care se ascund de ceva. Declarația a fost pricina vizitei autorităților la mănăstire. La 30 septembrie au năvălit în mănăstire comisarul militar și membrii Cekăi din Solvîcegodsk, care au cerut conducerii mănăstirii să dea toate ascunzătorile, între ele banii. Conducerea a refuzat. Comandantul mănăstirii a fost însărcinat să-⁠i interogheze pe slujitori; nu există procese-⁠verbale, ci doar o notă: arhimandritul Pavel nu a recunoscut nimic, ieromonahul Nicodim a răspuns negativ la toate, ieromonahul Serafim nu s-⁠a recunoscut vinovat, iar arhimandritul Teodosie a răspuns că nu s-⁠a amestecat în treburile mănăstirii și a trăit separat. Pentru a le face de petrecanie, Ceka din Solvîcegodsk i-⁠a socotit parte din conducerea mănăstirii pe ieromonahul Serafim, care nu se ocupa de treburile ei, și pe arhimandritul Teodosie, aflat la odihnă. Extrasul spune că cei învinuiți de nesupunere față de puterea sovietică, șefi ai unei bande potrivnice, arhimandritul Pavel, arhimandritul Teodosie, ieromonahii Serafim și Nicodim, trebuie împușcați. Motivul nu este arătat. Pe atunci clerul era adesea împușcat pentru că nu dădea averea bisericească, dar împodobirile bisericilor și odăjdiile nu interesau noua putere, ci doar banii dăruiți pentru întreținerea mănăstirii. La percheziție nu au găsit niciunul. Dorința de a le zdrobi duhul monahal era atât de mare, încât, fără să aștepte confirmarea hotărârii, i-⁠au omorât pe loc.

Mucenicia

La ora două după-⁠amiază, la 30 septembrie 1918, pe drumul de la mănăstirea Koriajma, pe una dintre insulele pustii ale râului Vâcegda, au fost împușcați: în al șaptezeci și șaptelea an, arhimandritul Teodosie (Sobolev), în al șaptezecilea an arhimandritul Pavel (Moiseev), ieromonahul Nicodim (Șceapkov), în vârstă de șaizeci și cinci de ani, și ieromonahul Serafim (Kulakov), de patruzeci și cinci. Teodosie se pomenește la 30 septembrie (stil nou), în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 7 februarie, într-⁠o zi schimbătoare, și în Soborul sfinților din Arhanghelsk, la 1 noiembrie.