Teodotia din Asia

Sfânta Cuvioasă Teodotia din Asia a fost mama Sfinților fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian din Asia. Cei doi frați își aveau patria în Asia, numele pe care îl purta în vechime o parte din Asia Mică. Nu se cunoaște nici vremea nașterii, nici a morții lor; se știe doar cu siguranță că au trăit nu mai târziu de veacul al IV-⁠lea, căci în prima jumătate a veacului al V-⁠lea, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr, li s-⁠au ridicat biserici, iar coptii, despărțiți de ortodoxie de la Sinodul din Calcedon (431), îi socotesc între sfinți, pe când pe cei de după acest Sinod nu-⁠i primesc.

Familia

Tatăl lor era grec și păgân, iar mama, creștină, pe nume Teodotia. În anii mici au pierdut pe tatăl lor, dar aceasta a fost spre fericirea lor, căci mama a putut să se ocupe mai slobod de creșterea copiilor. Hotărându-⁠se să rămână toată viața văduvă, ea împlinea cu râvnă legea creștină, lepădând toate bucuriile vieții și purtând grijă numai să placă Domnului. A fost, în cuvânt, o adevărată văduvă, dintre cele pe care apostolul Pavel le laudă: „Cea care este cu adevărat văduvă și singură nădăjduiește în Dumnezeu și stăruie în rugăciuni și în cereri, noaptea și ziua” (1 Timotei 5, 5). De aceea Sfânta Biserică a numărat-⁠o între sfinți, a numit-⁠o cuvioasă și îi face pomenirea împreună cu fiii ei.

Creșterea fiilor

Se poate înțelege ce creștere au primit copiii de la o asemenea mamă. Încă din pruncie ea a căutat să le insufle frica de Dumnezeu și dragostea de virtute. Când copiii au ajuns la vârstă, i-⁠a dat la învățătura scrisului la un bărbat temător de Dumnezeu. Aici, desigur, știința principală era Sfânta Scriptură, dar în același timp, mișcați de dragostea pentru omenirea suferindă, ei au învățat și știința medicală, cunoscând puterile tămăduitoare ale ierburilor și plantelor. Domnul a binecuvântat gândul lor bun și le-⁠a dăruit un har deosebit, darul vindecărilor și al facerii de minuni. Bolile încetau de îndată ce Cosma și Damian începeau să tămăduiască. Orbi, șchiopi, slăbănogi și îndrăciți îi înconjurau pe făcătorii de minuni. Dar sfinții nu se osteneau de aceasta. Mai mult, ca să fie mai ușor de aflat de bolnavi, mergeau ei înșiși să-⁠i caute, trecând din oraș în oraș și din sat în sat, și dădeau tămăduire tuturor bolnavilor, fără deosebire de sex și vârstă, rang și stare. Nu făceau aceasta ca să se îmbogățească sau să se slăvească, ci cu cel mai curat și înalt scop: să slujească celor suferinzi pentru Dumnezeu, să arate dragostea de Dumnezeu în dragostea de aproapele. De aceea nu primeau de la nimeni nici o răsplată pentru osteneala lor. Dându-⁠le harul în dar, în dar îl împărțeau. De la cei vindecați cereau doar să creadă tare în Hristos și să trăiască sfânt în Hristos, iar dacă nu erau încă luminați de Evanghelie, se străduiau să-⁠i aducă la credința creștină.

Legământul și răposarea

Nici animalele nu le erau străine: umblau prin case, pustii și păduri și căutau ei înșiși animalele bolnave și le vindecau. Odată au găsit într-⁠un loc pustiu o cămilă aproape moartă, pe care diavolul o izbise, și au tămăduit-⁠o și au lăsat-⁠o sănătoasă. După aceea animalul nu s-⁠a arătat nerecunoscător. Toată viața frații n-⁠au fost despărțiți unul de altul. Dăduseră legământ să nu primească nimic de la nimeni, ca să nu primească vreunul pe ascuns darurile celor vindecați. Au păzit legământul toată viața, iar la urmă Domnul a îngăduit ca unul dintre ei să-⁠l încalce. Pe atunci a trăit o femeie, Paladia, bolnavă mulți ani, vindecată de ei la chemarea ei, care, nevrând ei să primească nimic, a venit în taină la Damian și l-⁠a rugat, în numele Sfintei Treimi, să primească de la ea trei ouă. După multă împotrivire, Damian a primit. Aflând, Cosma s-⁠a mâhnit foarte și a lăsat poruncă să nu fie pus trupul lui Damian lângă al lui. În aceeași noapte i s-⁠a arătat Domnul lui Cosma și i-⁠a spus că a primit ouăle nu ca plată, ci pentru jurământul femeii în numele Lui. Cosma s-⁠a mângâiat și, după multe semne și minuni, a răposat în pace. Peste puțin timp a răposat și Damian. Oamenii care îi cinsteau stăteau în nedumerire unde să pună trupul lui Damian. Atunci s-⁠a apropiat o cămilă, aceeași pe care o vindecaseră sfinții, și a vorbit, spunând taina lui Cosma, ca să nu-⁠i despartă, ci să-⁠i așeze laolaltă. Oamenii au mulțumit Domnului, au pus moaștele într-⁠o singură raclă și le-⁠au îngropat în locul numit Fereman, unde s-⁠a ridicat o biserică minunată, la care veneau bolnavi din țări apropiate și îndepărtate.

Teodotia se pomenește la 14 noiembrie (stil nou), împreună cu fiii ei. Povestea lor a fost scrisă și de Sfântul Dimitrie al Rostovului.