Tunom

Sfântul Mucenic Tunom a fost emir, adică dregător turc, și a primit cununa muceniciei în Ierusalim, în a doua jumătate a veacului al XVI-⁠lea, după tradiție în anul 1579.

Minunea Sfintei Lumini

În Sâmbăta Mare din acel an, armenii au mituit pe guvernatorul turc și au obținut o poruncă prin care patriarhului ortodox grec Sofronie al IV-⁠lea i se interzicea intrarea în Biserica Învierii pentru slujba Sfintei Lumini. Străjerii au încuiat poarta, iar patriarhul, cu preoții și credincioșii, a rămas afară, rugându-⁠se. În ciuda străduințelor patriarhului armean, Lumina nu a venit înăuntru. Ea a ieșit străbătând o coloană, care se vede și azi crăpată și înnegrită, și a aprins lumânările pe care le ținea în mână patriarhul ortodox. Acesta a împărțit apoi Lumina credincioșilor din curte, iar armeanul a plecat rușinat.

Mucenicia

Minunea a văzut-⁠o emirul Tunom, care păzea atunci poarta. El a crezut și a devenit creștin. Turcii l-⁠au ucis ca să nu se afle ce s-⁠a întâmplat. După o altă variantă, el a strigat către cei de față că aceasta este adevărata credință, iar turcii l-⁠au ars de viu pentru că și-⁠a schimbat religia. Aflând de minune, sultanul a dat un ferman prin care a recunoscut dreptul exclusiv al patriarhului greco-⁠ortodox de a primi Sfânta Lumină.

Izvoarele nu dau anul exact, dar amintesc de patriarhul Sofronie al Ierusalimului și de sultanul Murad al III-⁠lea (1574-1595). Un calcul care pune laolaltă patriarhii și sultanul din acea vreme duce la anul 1579. Oasele sfântului se păstrează la Mănăstirea Marea Panaghia din Ierusalim. Este pomenit la 18 aprilie, după calendarul Bisericii Greciei (stil nou).