Vasian de la Tiksna

Cuviosul Vasian de la Tiksna (mort la 12 septembrie 1624) a fost un țăran căsătorit din ținutul Totma, care a lăsat familia pentru viața monahală și a trăit treizeci de ani în nevoință tăcută, încărcat în ascuns cu lanțuri de fier. Cinstirea lui a început după ciuma din 1647. Se pomenește la 12 (25) septembrie.

Viața

S-⁠a născut în satul Burțevo, din parohia Strelița a Schimbării la Față, ținutul Totma, gubernia Vologda, într-⁠o familie de țărani, și la botez a primit numele Vasile. Era căsătorit și avea doi fii. Iarna lucra ca croitor, umblând pe la satele vecine. Încet-⁠încet s-⁠a hotărât să lase viața lumească și să trăiască pentru Dumnezeu și într-⁠o noapte a plecat în taină de acasă.

A ajuns într-⁠un loc de lângă lacul Semenkovo, între râurile Tiksna și Vopra, unde erau bisericile Schimbării la Față și a Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni (azi satul Pogorelovo, raionul Totma). Locul, pe o înălțime abruptă, i-⁠a plăcut mult, dar Vasile nu a îndrăznit să se așeze acolo și a mers la Totma, în mănăstirea Spaso-⁠Sumorin, întemeiată de Teodosie de Totma. Egumenul, ieromonahul Ferapont, l-⁠a tuns monah cu numele Vasian. După câțiva ani Vasian a cerut egumenului să-⁠l lase să plece din mănăstire, ca să trăiască în singurătate la Tiksna. După ce s-⁠a rugat la mormântul cuviosului Teodosie, bătrânul Ferapont l-⁠a binecuvântat pe noua cale cu o icoană a Sfintei Treimi.

În 1594, ajuns la Tiksna, a primit de la starețul bisericilor de acolo, Nestor Andreev, de la cler și de la enoriași îngăduința să-⁠și facă o mică chilie nu departe de biserică. Țăranii au fost de acord s-⁠o ridice, pe cimitirul bisericii, la douăzeci de stânjeni de lăcaș. Vasian ținea necontenit post, dormea pe podeaua goală sau își petrecea nopțile în rugăciune și se hrănea cu ce-⁠i aduceau enoriașii. Cu prilejul uneia dintre vizitele duhovnicului său, bătrânul Ferapont, a cerut binecuvântare să poarte lanțuri. Și-⁠a pus lanțuri pe umeri, s-⁠a încins cu un cerc de fier, a pus cătușe la mâini și la picioare și o căciulă grea de fier pe cap. Tot fierul era ascuns sub haina monahală. Treizeci de ani cuviosul a dus această nevoință în închidere și nimeni, în afară de duhovnic, nu știa cu ce greutăți își smerește trupul. Ajuns la adânci bătrânețe, a murit la 12 septembrie 1624.

Minunile și cinstirea

Locuitorii din jur au pus în curând o capelă peste mormântul lui și au așezat lanțurile pe racla lui. Cinstirea sfântului Vasian a început după ciuma din 1647, când oameni și animale mureau pe loc. Despre aceasta a scris țarului voievodul din Totma, Alexei Bolonin. Din porunca țarului Alexei Mihailovici au fost puse în jurul Tiksnei cordoane și nimeni nu era lăsat să treacă prin acel ținut.

Negustorii moscoviți care mergeau la Arhanghelsk sufereau pierderi din pricina întârzierii, iar la cererea lor țarul a trimis la Tiksna pe nobilul Ioan Akinegrov. Intrând în capelă, el a văzut toate lanțurile de fier ale cuviosului Vasian. Dregătorul s-⁠a mirat mult de măsura nevoințelor sfântului, apoi a poruncit tuturor locuitorilor să se adune la un te-⁠deum. După rugăciune ciuma a încetat. La mormânt s-⁠au petrecut și alte minuni.

În 1694 a apărut obștea de monahi în cinstea Sfintei Treimi. Întâiul stareț a fost ieromonahul Protasie (în lume Prohor) de la mănăstirea Spaso-⁠Sumorin, care a zidit biserica de piatră a Treimii și a sfințit-⁠o în 1698. În ea se aflau, sub temelie, moaștele sfântului Vasian. Viața veche a fost scrisă de egumenul Iosif în 1745 și pomenește douăzeci și nouă de minuni.