Gheorghe de Ciondidi

Sfântul Gheorghe de Ciondidi (Giorgi Chqondideli) a fost arhiepiscop de Ciondidi, în Georgia de apus, învățătorul și cel mai apropiat sfetnic al regelui David al IV-⁠lea (1089 până la 1125), mort în jurul anului 1118. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Georgiană la 27 iunie 2005, în rândul sfinților ierarhi, și este pomenit la 12 septembrie. Anul nașterii 1001 din fișă nu se potrivește cu restul datelor.

Despre viața lui până la urcarea pe scaunul de Ciondidi, în 1103 sau 1104, nu se știe nimic, afară de faptul că, fiind deja monah, a fost educatorul lui David al IV-⁠lea pe când acesta era doar moștenitor al tronului. După ce David a urcat pe tron, Gheorghe a devenit educatorul fiului lui, viitorul rege Dimitrie I. A slujit ca arhiepiscop de Ciondidi și, poate, a avut un rol într-⁠o lovitură de palat în care Gheorghe al II-⁠lea a fost silit să cedeze puterea tânărului și energicului său fiu David, el însuși rămânând doar co-⁠rege. A fost învățătorul și părintele duhovnicesc al lui David și a fost numit de noul rege mare cancelar al Georgiei (mțignobartuhuțesi), după Sinodul de la Ruisi-⁠Urbnisi din 1103. De atunci, această treaptă, cea mai mare la curtea georgiană o vreme, a fost de obicei deținută de arhiepiscopii de Ciondidi. A fost aliatul de căpetenie al lui David în reformele Bisericii și ale aparatului statului; după izvorul rus a fost de fapt al doilea în regat după rege, cu titlul de „mțignobartuhuțesi și întâiul dintre toți vizirii”.

A condus personal, împreună cu David, operațiile de alungare a turcilor selgiucizi: s-⁠a alipit Regatul Kahetiei (1106) și au fost redobândite cetățile Samșvilde (1110) și Rustavi (1115). Cu sprijinul lui s-⁠au adunat trupe regulate pentru apărarea hotarelor de turcii selgiucizi din rândul cumanilor, 40 000 de familii fiind așezate în Georgia în anii 1118 până la 1120, cărora li s-⁠au dat pământ, vite și case pentru viață așezată. În 1118 l-⁠a însoțit pe rege într-⁠o călătorie în ținuturile cumanilor, ca să negocieze primirea acestor triburi nomade în armata regală; nu s-⁠a mai întors în Georgia, murind în Alania (Osetia) în acel an. După Cronicile georgiene, a fost plâns ca un părinte, și mai adânc, de tot regatul, și chiar de rege, care a purtat doliu patruzeci de zile. Cronicile spun că a fost îngropat la catedrala Gelati, dar izvorul rus spune că locul exact nu se știe, istoricii înclinând spre mănăstirile Shiomghvime și Gelati. Istoricul de artă Guram Abramișvili îl socotește pe cel înfățișat într-⁠o frescă din biserica Sioni din Ateni, în fruntea unui șir de ctitori regali, altfel socotit a fi Gheorghe al II-⁠lea după retragerea lui la mănăstire.