Vladimir Izmailov

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir Izmailov a fost protoiereu în Biserica Ortodoxă din Belarus și a murit ca mărturisitor al lui Hristos în anul 1930, în lagărul de la Solovki. Hotărârea Soborului Arhieresc din anul 2000 îl numește Vladimir (1885-1930), însă Enciclopedia Ortodoxă și alte lucrări îl numesc Vasile Vasilievici Izmailov. Cele de mai jos urmează aceste lucrări.

S-⁠a născut la 4 iunie 1885, în Vâșnii Volociok, în gubernia Tver, într-⁠o familie de orășeni. A urmat seminarul din Tver și apoi Academia Teologică din Sankt Petersburg, unde a luat titlul de candidat în teologie în 1910. După hirotonia întru preot, din februarie 1914 a predat dogmatica și teologia morală la seminarul din Minsk. Când seminarul a fost închis, în 1920, a slujit la biserica Acoperământul Maicii Domnului din Ozerițkaia Slobodă, lângă Minsk.

La începutul lui 1927 a fost numit paroh al catedralei Învierii din Borisov și a stat împotriva renovaționiștilor care voiau să pună mâna pe catedrală. În vara aceluiași an a fost arestat pe baza denunțurilor lor, acuzat de propagandă contrarevoluționară. Nu s-⁠a recunoscut vinovat și nu a învinuit pe nimeni. Prin hotărârea Consiliului special al OGPU din 26 august 1927 a fost trimis la Solovki, unde a murit la 22 februarie 1930; după unele informații a fost împușcat.

Sinodul Exarhatului Belarus l-⁠a canonizat ca sfânt cinstit local la 28 octombrie 1999, iar Soborul Arhieresc al Bisericii Ruse din anul 2000 l-⁠a proslăvit pentru cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 9 februarie după calendarul vechi (22 februarie după cel nou) și, împreună cu ceilalți noi mucenici belaruși, la 15 octombrie după calendarul vechi (28 octombrie după cel nou), precum și în duminica a treia după Rusalii.