Vladimir Piksanov

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir Piksanov a fost preot în satul Pavlovka, ținutul Hvalînsk, gubernia Saratov, și a fost împușcat de gărzile roșii în primăvara anului 1918, probabil cel dintâi cleric al eparhiei Saratov omorât de ateii.

Neamul

Provenea dintr-⁠o familie de slujitori ai Bisericii. Străbunicul, Filip Arhanghelski, era dascăl în satul Piksanovka din ținutul Kuznețk; fiul lui, Ermil, născut în 1790, a primit la seminar, după numele satului, numele Piksanov. A fost hirotonit preot în 1818 și a slujit în satele Cerkasskoe și Kurilovka, apoi, scos din cadre în 1860, a trăit la fiul său, Timotei, în Spasskoe, până la moartea sa din 1874. Moartea lui a fost liniștită: cu o zi înainte a cerut să i se coasă rufe noi, iar în ziua morții a chemat un preot pentru Sfântul Maslu, apoi s-⁠a retras în odaie cu rugăciuni, iar când fiul s-⁠a apropiat, plângând, i-⁠a poruncit să citească degrabă slujba de iertare și a murit înainte să fie citită toată. Cu doi ani mai înainte, la 10 iulie 1872, în familia preotului Timotei Piksanov se născuse fiul Vladimir, botezat în cinstea Sfântului Vladimir, cel întocmai cu Apostolii.

Preotul

În 1892 a absolvit seminarul din Saratov, iar la 16 iulie a fost numit psalt în satul Alexeievka, ținutul Hvalînsk, „cu îndatorirea de a ajuta pe preot în convorbirile cu schismaticii”, fiind în același timp învățător la școala de cărturărie. Alexeievka avea vechi credincioși fără preoți, iar când Sfântul Ioan din Kronstadt a trecut pe acolo, după Liturghie, a adresat predica mai ales lor. S-⁠a căsătorit cu Ana Petrovna, născută în 1877, fiică de preot, absolventă a școlii eparhiale de fete; autorizația de căsătorie s-⁠a dat la 27 septembrie 1893. La 20 august 1893 a cerut să fie numit preot în satul Novospasskoe, iar episcopul Avraamie l-⁠a hirotonit la 17 octombrie 1893, la numai o săptămână înainte de moartea lui. La 24 ianuarie 1899 a primit nabedrenicul, iar în octombrie 1899 s-⁠a născut fiica lor, Zinaida. La 28 noiembrie 1899 a fost mutat la biserica Învierii din satul mare Pavlovka, ținutul Hvalînsk, unde avea să slujească până la moartea mucenicească. Parohia număra în 1912 4111 oameni, plus 995 de sătenii de felurite curente de rit vechi. Biserica de piatră, cu trei altare, fusese zidită în 1827. Părintele Vladimir a fost învățător de religie la școala de doi ani a Ministerului Învățământului și la școala bisericească, iar până în 1913 și președinte al secției locale a consiliului școlar eparhial. Elevii cântăreți îl pomeneau ca bun învățător; mulți îi cereau sfat în necazuri. A fost ales ajutor al protopopului în 1900, în 1903 a primit scufie de catifea violetă, iar clasificările arătau că „nu are avere”. A rostit într-⁠un singur an, 1907, o sută nouăsprezece învățături.

Mucenicia

După 1917 a început atacul asupra Bisericii. În martie-⁠aprilie 1918, valul a ajuns și în cel mai nordic ținut al Saratovului. Câteva zile mai devreme, în Pavlovka sosiseră câțiva gardieni roșii, dezarmați de localnici, ceea ce i-⁠a făcut pe stăpâni să creadă că în sat s-⁠a organizat o gardă albă și că preotul iubit și respectat este în fruntea ei. Împotriva satului a fost trimisă o detașare de peste șase sute cincizeci de gardieni, mărită apoi cu întăriri. Se știe doar că părintele Vladimir a fost adus acasă pe la ora trei noaptea, bătut crunt cu biciul. Dimineața, gardienii au venit iar și l-⁠au dus la Administrația plasei, fără să-⁠l lase măcar să-⁠și scoată epitrahilul. Pe drum l-⁠au batjocorit, iar el a răbdat cu smerenie. Când au ajuns la biserica parohială, s-⁠a auzit un foc de armă undeva în sat; presupunând că începe lupta, ei l-⁠au împușcat chiar pe piață. Preotul s-⁠a întors către ucigași, s-⁠a însemnat cu semnul crucii și a zis: „Doamne, primește sufletul meu”, iar epitrahilul s-⁠a înroșit de sânge. I-⁠au luat cizmele și galoșii. Femei miloase i-⁠au pus sub cap căciula și i-⁠au împreunat mâinile. Rudele și enoriașii n-⁠au avut voie să ia trupul, dar la rugămintea lor gardienii l-⁠au aruncat într-⁠o sanie și l-⁠au dus acasă, unde a stat două nopți în remiză, apoi a fost îngropat.

Sfântul este pomenit la 2 aprilie și, după stilul nou, la 7 februarie (dată mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 3 iunie în Soborul sfinților din Simbirsk și la 12 septembrie (dată mobilă) în Soborul sfinților din Saratov.