Acachie al Berroiei

Acachie al Berroiei (Alep), numit și Aqaq, a fost episcop al Berroiei din Siria între 378 și anii 430, un mare cârmuitor bisericesc al sfârșitului secolului al IV-⁠lea și al începutului celui de-⁠al V-⁠lea, care a trăit după izvoare între 322 și 433, 436 sau 437, la o vârstă foarte înaintată (se spune 114 sau 116 ani). Este pomenit la 15 septembrie. Viața lui are părți luminoase, dar și greșeli grave, pe care izvoarele le spun fără ocolișuri.

Călugărul și episcopul

S-⁠a născut în Siria. Primele știri despre viața lui le dă Teodoret al Cirului, în „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”. Era monah, într-⁠o mănăstire din Gindaros, lângă Antiohia, ucenic al nevoitorului Asterie, care era la rândul lui ucenic al marelui pustnic Iulian Persanul, din pustia Partiei. Teodoret îl lauda mult și spunea că strălucea prin înălțimea vieții monahale și prin virtuți și că a fost învrednicit de treapta episcopală. A fost hirotonit episcop al Berroiei în 378 de Eusebiu al Samosatei, pentru apărarea activă a Bisericii împotriva arianismului. A păstorit cincizeci și opt de ani, fără să părăsească felul de viață al nevoitorilor, și a împletit virtuțile pustniciei cu cele ale vieții obștești.

Când împăratul arian Valens (din 364) a pornit prigoana împotriva ortodocșilor, Meletie al Antiohiei a fost izgonit. Flavian, Diodor al Tarsului și Afrahat au cerut lui Acachie să ia cu el pe Asterie și să meargă la bătrânul Iulian, să-⁠l roage să părăsească pustia și să vină în ajutorul miilor de ortodocși care pier. Acachie și Asterie au izbutit să-⁠l convingă pe Iulian, care a părăsit pustnicia de patruzeci de ani și a predicat împreună cu ei împotriva arianismului, făcând și minuni, apoi s-⁠a întors în peștera lui. Teodoret a cunoscut bine pe Acachie și a povestit istoria cum a auzit-⁠o de la el.

Slujiri bisericești

Pe când era preot, Acachie, împreună cu preotul Pavel, a scris o scrisoare lui Epifanie al Salaminei, în urma căreia acesta a alcătuit „Panarionul” său (374-376); scrisoarea este pusă la începutul lucrării. În 377-378 a fost trimis la Roma să combată pe Apolinarie al Laodiceei înaintea papei Damas I. A luat parte la Sinodul al II-⁠lea Ecumenic de la Constantinopol din 381 și, după moartea lui Meletie al Antiohiei, a luat parte la hirotonia lui Flavian în scaunul Antiohiei, de la care a fost trimis la papă ca să lecuiască schisma dintre Bisericile Apusului și Antiohia. A mers la Roma împreună cu Isidor, apoi în Egipt, și a dus înapoi scrisori de împăcare celor care ținuseră de partea lui Flavian. Schisma a luat sfârșit în 392.

Greșelile

Mai târziu Acachie a luat parte la prigoana împotriva Sfântului Ioan Gură de Aur. După Paladie al Elenopolei, în 403 a venit la Constantinopol, unde n-⁠a fost primit după cuviință de Ioan, s-⁠a mâniat, socotind că Ioan l-⁠a disprețuit, și a spus în fața unor clerici ai lui Ioan: „Am să-⁠i fierb eu lui o fiertură.” Potrivit patriarhului Fotie, în iulie 403 a fost acuzator al lui Gură de Aur la Sinodul de la Stejar, unde Ioan a fost depus, iar a douăzecea acuzație a sinodului era că Ioan l-⁠a jignit pe Acachie și a refuzat să vorbească cu el. După întoarcerea lui Ioan, Acachie, Sever de Gabala, Antioh de Ptolemaida și Chirin au mers la împăratul Arcadie cerând izgonirea lui definitivă; în martie 404 un sinod a hotărât izgonirea lui Ioan. După moartea lui Flavian a hirotonit urmaș al acestuia pe Porfirie, om socotit nevrednic de episcopie și melețian.

În certurile dintre Chiril și Nestorie, a scris o scrisoare lui Chiril încercând să-⁠l îndreptățească pe Nestorie, spunând că disputa nu era decât la nivelul de cuvinte. Fiind la o vârstă mare, nu a fost prezent la Sinodul din Efes din 431, dar a dat împuternicire lui Pavel al Emesei împotriva lui Chiril și a scris episcopilor din Răsărit, învinuindu-⁠l pe Chiril de apolinarism. În 432 a luat parte la sinodul din Beroea, unde l-⁠a sprijinit pe Ioan al Antiohiei și a făcut tot ce a putut să-⁠l împace pe Chiril cu episcopii răsăriteni; împăcarea s-⁠a făcut în 433, prin semnarea Formulei de unire. A murit între 433 și 437 și s-⁠au păstrat trei sau patru scrisori ale lui în greacă, între ele una către Chiril și două către Alexandru, episcopul Ierapolei, una către Simeon Stâlpnicul.