Nichita

Sfântul mare mucenic Nichita Bisogonul (Alungătorul diavolului, Biciuitorul dracilor) este un sfânt al tradiției apocrife, despre care se spune că a fost chinuit și a primit moartea pentru Hristos la Constantinopol; în legendă era fiul împăratului păgân Maximian. Este cunoscut mai ales din iconografie, unde este înfățișat lovind un demon care voia să-⁠l ispitească să primească păgânismul. Este pomenit la 15 septembrie.

O istorie legendară

Viața lui vine din apocriful „Povestea chinurilor lui Nichita”. Cercetătorii socotesc că este o prelucrare a viețuirii unuia dintre mucenicii din primele veacuri cu numele Nichita, sărbătorit în aceeași zi cu Nichita Gotul. Apocriful este amintit în indexul cărților oprite din secolul al XI-⁠lea și a intrat în „Canonul 59 al Sinodului din Laodiceea”, alături de alte scrieri numite bogomilice, între care „Mucenicia lui Gheorghe”. Existența timpurie a vieții apocrife în Rusia se cunoaște din monumente literare, între care „Povestea lui Boris și Gleb” din mijlocul secolului al XI-⁠lea, unde se spune că, în rugăciunea de dinaintea morții, sfântul prinț Boris își amintea de suferințele și chinurile sfinților Nichita, Veaceslav și Varvara, uciși de rudele lor. După N. S. Tihonravov și V. M. Istrin, traducerea s-⁠a făcut în Rusia de Sud deja în secolul al XII-⁠lea. Povestea se cunoaște în mai multe manuscrise grecești și slavone din secolele al XII-⁠lea și al XIII-⁠lea. În manuscrisele rusești ale cărților oprite poartă titlul „Chinul lui Nichita, numindu-⁠l pe fiul lui Maximian țarul”, iar copiile păstrate datează de la sfârșitul secolului al XV-⁠lea.

În vremea lui Petru cel Mare, apocriful vieții lui Nichita fiul lui Maximian a fost respins, nu pentru că altă viață ar fi fost recunoscută ca adevărată, ci din pricina popularității mai mici. De atunci în această zi s-⁠a cinstit doar Nichita Gotul. Mai târziu, în iconografie, subiectele celor doi s-⁠au amestecat uneori, deși Nichita Gotul nu s-⁠a luptat „fizic” cu demonul.

Povestea apocrifă

După apocrif, Nichita era fiul împăratului păgân Maximian, care, împreună cu împăratul Dioclețian, era cunoscut pentru marea prigoană a creștinilor, în special pentru chinurile marilor mucenici Gheorghe și Pantelimon. Împăratul Maximian din istorie a avut însă un singur fiu, Maxențiu, care nu este cunoscut ca mucenic al creștinismului.

Într-⁠o zi, Nichita a încercat să-⁠și aducă tatăl la credința creștină, dar acesta a refuzat și a încercat să-⁠l întoarcă pe fiu la păgânism. Drept răspuns, Nichita a cerut douăsprezece idoli de aur, ca să li se închine în taină, iar împăratul, bucuros, i i-⁠a dat, dar el i-⁠a făcut praf în chip minunat. Văzând rămășițele idolilor, împăratul a strigat: „Nu cumva Sfântul Gheorghe te-⁠a învățat să faci asta?” Nichita a răspuns că nu și că „nădăjduiește în Dumnezeu”. Maximian a pomenit și că pe Gheorghe l-⁠a chinuit „Dadian”, pe care îl numește „fratele” său, fiind vorba probabil de Dioclețian.

Nimicirea idolilor l-⁠a mâniat atât de mult pe împărat, încât a încercat în mai multe feluri să-⁠și omoare fiul, dar au avut loc minuni și execuțiile n-⁠au izbutit. Atunci l-⁠a aruncat pe Nichita în temniță. Acolo i s-⁠a arătat un demon în chip de înger și a început să-⁠l ispitească să se lepede de creștinism. Auzind glasul diavolului, Nichita s-⁠a rugat să-⁠l vadă pe ispititor; i s-⁠a arătat atunci Arhanghelul Mihail, care i-⁠a spus să întindă mâna și să prindă demonul. Nichita l-⁠a prins, l-⁠a doborât și l-⁠a călcat în picioare pe gât. Apoi și-⁠a scos lanțurile de la picioare și a început să-⁠l lovească cu ele pe diavol, care și-⁠a spus numele, Veelzebul.

Nichita a stat în temniță trei ani. Apoi împăratul și-⁠a amintit de el și a poruncit să fie adus. Nichita a venit cu demonul cu el și l-⁠a trântit cu fața la pământ înaintea împăratului, arătând cine îl stăpânește. Totuși împăratul a fost neînduplecat și a poruncit din nou să i se dea fiului moarte mucenicească, dar iar a avut loc o minune. Cu ajutorul Arhanghelului Mihail, Nichita a făcut și minunea învierii a doi oameni îngropați într-⁠un stâlp de piatră, dar împăratul nu l-⁠a crezut nici atunci. Atunci tot poporul s-⁠a răsculat împotriva împăratului, împreună cu împărăteasa, iar Nichita a botezat în ziua aceea 18.400 de oameni.

Cinstirea și iconografia

Cea mai mare popularitate a chipurilor lui Nichita, pe icoane, pe șerpare și pe cruci, a fost în secolele al XVI-⁠lea și al XVII-⁠lea, în vremea școlii de icoane a Stroganovilor. A fost cel mai cunoscut și mai cinstit Nichita al creștinilor până la schisma Bisericii Ruse din 1666, iar cei de rit vechi l-⁠au cinstit până în secolul al XIX-⁠lea. Poporul îl numea „bisogon”. În închipuirea popoarelor slave de răsărit, chipul apocrif al legendei se amestecă cu legendele despre Nichita Cojocarul, vitejul care a biruit un balaur rău.

Chipul inițial al sfântului exorcist s-⁠a schimbat, apropiindu-⁠se de cel al biruitorului păgânismului (al demonului). La început ilustrațiile erau apropiate de textul apocrifului, apoi au devenit chipuri ale luptătorului împotriva demonilor, pus în legătură cu sfinți ca Nichita Gotul, Nichita, tânărul din Asia Mică, Nichita din Novgorod, precum și Arhanghelul Mihail. Se credea că chipul lui apără de puterea necurată și i se cerea ajutor în necazuri de familie, în special la stricarea copiilor și la vindecarea de „rodimeț”. Există două rugăciuni către mucenicul Nichita. De obicei este pictat cu un băț sau cu lanțuri, lovind demonul.

Se cunoaște un basorelief de pe peretele de nord al catedralei Sfântul Dimitrie din Vladimir (1197), devenit popular între meșterii de cruci turnate și de icoane mici, din secolele al XII-⁠lea-⁠al XVII-⁠lea. La Muzeul Rus se păstrează o icoană în trei registre din secolele al XV-⁠lea-⁠al XVI-⁠lea cu chipul bisogonului, iar o altă icoană, „Nichita lovind demonul, cu Deisis și sfinți aleși”, din școala din Novgorod din ultimul pătrar al secolului al XV-⁠lea, se află într-⁠o colecție privată. Biserici vechi i-⁠au fost închinate: la Pereslavl-⁠Zalesski, probabil încă în secolul al XII-⁠lea, o mănăstire Nikitski, și la Novgorod, în Capătul Tâmplarilor, o biserică amintită prima oară în letopiseț în 1368. Regizorul și omul politic rus Nikita Mihalkov și-⁠a numit emisiunea „Bisogon”.