Acachie de la Sinai

Cuviosul Acachie de la Sinai a fost ucenic într-⁠o mănăstire din Sinai, în prima jumătate a secolului al VI-⁠lea, cunoscut din „Scara” Sfântului Ioan Scărarul. Este cinstit în Biserica Ortodoxă ca unul dintre cuvioși și pomenit (după calendarul vechi) la 7 iulie, la 29 noiembrie, miercuri în Săptămâna Luminată (Soborul cuvioșilor sinaiți) și în ziua Soborului tuturor sfinților din pământul Egiptului; un izvor ucrainean îl pune, împreună cu Sfântul Toma din Malea, la 20 iulie. Fișa mai dă 29 decembrie și 19 ianuarie, pe care izvoarele nu le susțin.

După Ioan Scărarul, Acachie era ucenic la un bătrân aspru, care îl chinuia în fiecare zi nu numai cu dojeni și ocări, ci și cu bătăi. Tânărul a răbdat totul cu smerenie și, după nouă ani de ascultare, s-⁠a săvârșit. Îndrumătorul său a dat de știre că Acachie a murit. După cinci zile, acesta i-⁠a spus unui bătrân mare care se afla acolo că fratele Acachie a murit, dar bătrânul i-⁠a răspuns că se îndoiește. Atunci bătrânul s-⁠a dus la mormânt și l-⁠a chemat pe fratele ca pe unul viu, întrebându-⁠l dacă a murit. Ucenicul cel înțelept, arătând ascultare și după moarte, a răspuns că un lucrător al ascultării nu poate muri.

Fostul îndrumător și-⁠a petrecut restul vieții în singurătate lângă mormântul lui Acachie, spunând celorlalți monahi că a săvârșit o ucidere. După Ioan Scărarul, bătrânul mare care a vorbit cu mortul ar fi putut fi însuși Ioan Savaitul (Tăcutul). Izvorul sârbesc adaugă că, atunci când cineva îl întreba cum se simte, Acachie răspundea că bine, ca înaintea Domnului Dumnezeu.

În veacul al IX-⁠lea, Teofan Însemnatul a scris un canon pentru Cuviosul Acachie, cu o acrostih care îl numește ascultător ales; slujba cuprinde și stihiri și sedelne. După Erminia lui Dionisie din Furna, Acachie se zugrăvește tânăr, cu barba abia mijind. Printre cele mai cunoscute chipuri ale lui sunt mozaicul catolicon-⁠ului mănăstirii Osios Lucas (anii 1030) și o frescă din biserica Schimbării la Față de la Kovaliov din Novgorod (1380), unde sfântul ține un sul cu cuvintele că pruncul ascultării nu moare niciodată.