Chiriachi

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, numită în popor și Duminica (Nedelia în tradiția slavă), a fost o fecioară din Nicomidia, care a primit cununa muceniciei în vremea prigoanei lui Dioclețian, în jurul anului 289 sau 303.

S-⁠a născut la Nicomidia, ca singura fiică a părinților greci, bogați și credincioși, Dorotei și Eusebia, care nu avuseseră copii și au căpătat-⁠o, după cum spune viața ei, în urma rugăciunilor neîncetate. Fiindcă s-⁠a născut într-⁠o duminică, ziua Domnului, i s-⁠a dat numele Chiriachi (în greacă, „duminică”). Încă din copilărie s-⁠a închinat lui Dumnezeu. Era frumoasă la trup și la suflet; mulți au cerut-⁠o de soție, dar ea îi refuza pe toți, spunând că este logodită cu Hristos și nu vrea nimic mai mult decât să moară fecioară. Un dregător din Nicomidia a vrut s-⁠o logodească cu fiul său, mai ales că se trăgea din neam bogat; fiind refuzat, a pârât pe Chiriachi și pe părinții ei, ca creștini, împăratului Dioclețian.

Împăratul a poruncit ca familia să fie arestată; Dorotei a fost bătut cumplit, iar apoi el și Eusebia au fost surghiuniți la Melitene, între Capadocia și Armenia, unde au murit răbdând multe pentru Hristos. Chiriachi a fost trimisă la Nicomidia, la Maximian, să fie cercetată. Fiindcă a refuzat să se lepede de credință, Maximian a poruncit să fie biciuită, apoi a trimis-⁠o la Hilarion, eparhul Bitiniei, la Calcedon, ca s-⁠o facă păgână sau s-⁠o trimită înapoi. Hilarion a încercat cu făgăduințe și amenințări și, văzând că nu izbutește, a pus s-⁠o chinuiască: a fost atârnată de păr câteva ceasuri, în timp ce ostașii îi ardeau trupul cu făclii, apoi aruncată în temniță. În noaptea aceea, Hristos i s-⁠a arătat și i-⁠a vindecat rănile, iar glasul lui Dumnezeu i-⁠a zis să nu se teamă. A doua zi, Hilarion a spus că zeii au vindecat-⁠o și a îndemnat-⁠o să le mulțumească în templu. Dusă la templu, Chiriachi s-⁠a rugat ca Dumnezeu să nimicească idolii, iar un cutremur i-⁠a răsturnat și i-⁠a făcut țăndări. Hilarion a hulit și a fost trăsnit și a murit pe loc. Urmașul lui, Apolonie, a chinuit-⁠o din nou: a fost aruncată în foc, dar flăcările s-⁠au stins; apoi fiarelor, dar ele au devenit blânde. Mulți păgâni au crezut în Hristos. În cele din urmă, Apolonie a osândit-⁠o la moarte prin sabie. I s-⁠a dat puțin timp pentru rugăciune; a cerut lui Dumnezeu să primească sufletul ei și să-⁠și aducă aminte de cei ce cinstesc mucenicia ei și, încheindu-⁠și rugăciunea, și-⁠a dat sufletul înainte ca sabia să coboare. Creștinii cucernici i-⁠au luat moaștele și le-⁠au îngropat. Avea douăzeci și unu sau douăzeci și doi de ani.

În Bulgaria, în vremea Asăneștilor (veacurile XII-⁠XIII), moaștele ei au fost aduse la capitala Târnovo, iar patriarhul Eftimie a scris o Laudă a sfintei mari mucenițe. Peste șaptezeci de biserici din Bulgaria îi poartă numele, între ele catedrala din Sofia. În Grecia, mai multe așezări și o insulă din Dodecanez se numesc Aghia Kiriaki, iar sfânta este ocrotitoarea orașului Servia. Se prăznuiește la 7 iulie.