Sari la conținut

Sfântul Cuvios Mucenic

Astion de la Halmyris

Monah din Halmyris, în Dobrogea, mort mucenic împreună cu preotul Epictet.

Prăznuire
7 iuliestil vechi 20 iulie
Adormit
290secolul III

Viața

Sfântul Cuvios Mucenic Astion de la Halmyris a fost monah și a pătimit pe vremea împăratului Dioclețian, împreună cu preotul Epictet. Cei doi cuvioși mucenici au fost osândiți la tăierea capului cu sabia în jurul anului 290. Se pomenesc la 20 iulie.

Preotul Epictet, om virtuos, s-⁠a închinat lui Dumnezeu din tinerețe. A primit darul facerii de minuni, iar prin rugăciunile lui se făceau multe vindecări ale celor chinuiți de duhuri necurate și de felurite boli. Într-⁠o zi, un tânăr păgân de neam ales, Astion, fiul dregătorului cetății, a trecut la plimbare pe la Epictet. Într-⁠o convorbire lungă, Epictet l-⁠a luminat, a semănat în sufletul lui Cuvântul lui Dumnezeu, vorbindu-⁠i despre Dumnezeul adevărat, despre valoarea mare a sufletului nemuritor al omului și despre nimicnicia plăcerilor pământești de scurtă durată.

Crezând în Hristos și primind Sfântul Botez, tânărul a început să-⁠și roage stăruitor învățătorul să plece împreună cu el într-⁠o țară îndepărtată, ca să-⁠și dăruiască toată viața lui Dumnezeu. Urcându-⁠se pe o corabie, Epictet și Astion au plecat în ținutul sciților. La gura Dunării s-⁠au așezat aproape de orașul Halmyris, printre păgâni, și au dus o viață de post și rugăciune. Viața pe placul lui Dumnezeu a pustnicilor nu a putut rămâne multă vreme ascunsă. Veneau la ei oameni cu felurite boli și stăpâniți de duhuri rele și primeau vindecări prin rugăciunile lor. Și păgânii au început să ceară ajutor de la sfinții nevoitori și, primind alinare în suferințe, se întorceau la Hristos.

În acea vreme a sosit la Halmyris căpetenia ținutului, Latronian, iar preoții păgâni au pârât pe Epictet și pe Astion că atrag oamenii la credința lor prin vrăjitorii. Sfinții au fost prinși și chestionați. După treizeci de zile de temniță, fără hrană și fără apă, mucenicii Epictet și Astion au stat din nou înaintea judecătorului Latronian, gata să primească cu bărbăție noi suferințe pentru Hristos. Au fost osândiți la tăierea capului cu sabia. Părinții mucenicului Astion, Alexandru și Marcelina, au primit Sfântul Botez de la Evanghel, episcopul cetății Tomis, care a pătimit și el curând pentru Hristos, tot prin sabie. Moaștele celor doi mucenici au fost aflate în anul 2001 la Halmyris, lângă Murighiol, în județul Tulcea.

Prăznuiți în aceeași zi 7 iulie